”În această lume în care tehnica părea să rezolve totul, descoperim deodată că în fața problemelor de viață și de moarte, suntem la fel de lipsiți de apărare ca în Evul Mediu”, declară la RFI poeta Ana Blandiana, în contextul crizei generate de coronavirus.
Ana Blandiana crede că izolarea impusă de coronavirus are și o parte pozitivă: ”Toată viața n-am făcut decât să îmi doresc să pot sta singură acasă și să scriu, încât faptul că acum stau singură acasă îl percep aproape ca o vinovăție, în sensul că eu sunt mai puțin nefericită decât alți oameni (…). Ar trebui să percepem această izolare ca o posibilitate de a ni se da ceea ce de obicei nu putem să facem, adică familiile reușesc să stea puțin împreună, pentru că sunt toți ocupați, părinții cu copiii, e o veșnică problemă această nevoie ca părinții să stea cu copiii lor mai mult. Acum pot să o facă”.
Scriitoarea spune care e cel mai teribil lucru pentru ea, în contextul coronavirusului: ”Cel mai teribil lucru din ceea ce aflu este nu numai că nu există tratament (…), dar ceea ce este cu adevărat teribil acum este că descoperim, cel puțin pentru mine această descoperire a fost cel mai greu de suportat, descoperim că în această lume superinformatizată și în care suntem anunțați mereu despre progresele tehnice care pe mine mă sperie, adică în ultimul timp eram aproape neliniștită de faptul că peste câțiva ani mașinile nu vor mai avea nevoie de șoferi și așa mai departe și producția de roboți va crește nu știu cât, ei bine, în această lume în care tehnica părea să rezolve totul, descoperim deodată că în fața problemelor de viață și de moarte, suntem la fel de lipsiți de apărare ca în Evul Mediu”.