spot_img
5 C
București
marți, decembrie 24, 2024
AcasăAnalizeAmericanul de la Wuhan: Un celebru profesor de la Harvard condamnat pentru...

Americanul de la Wuhan: Un celebru profesor de la Harvard condamnat pentru legăturile ascunse cu China

-

Un eminent profesor de chimie de la Harvard, Charles Lieber, a fost găsit vinovat, marţi, de un tribunal federal din Boston, pentru că a ascuns autorităţilor legăturile sale cu un program chinez suspectat de spionaj economic de către Statele Unite, transmite AFP conform Agerpres.

- Reclama -

Profesorul în vârstă de 62 de ani, fost şef al departamentului de chimie al prestigioasei universităţi americane,”a minţit astfel anchetatorii federali şi (universitatea) Harvard în încercarea de a-şi ascunde participarea la programul chinez ‘1.000 de talente’, potrivit unui comunicat al Departamentului de Justiţie al SUA.

- Advertisement -

Acest program „încearcă să atragă (experţi) străini care să îşi aducă cunoştinţele şi experienţa în China şi îi recompensează adesea pe unii participanţi pentru furtul de proprietate intelectuală”, a explicat Departamentul de Justiţie în iunie 2020, când profesorul a fost pus sub acuzare.

Potrivit acuzării, specialistul în nanotehnologie a fost plătit cu „până la 50.000 de dolari pe lună” timp de trei ani de către Institutul de tehnologie din Wuhan (China), pe lângă o sumă anuală de 150.000 de dolari şi 1,5 milioane de dolari pentru înfiinţarea unui laborator.

- Advertisement -

„Domnul Lieber a exploatat deschiderea şi transparenţa sistemului nostru academic”, a deplâns situaţia poliţia federală americană, FBI, care l-a arestat în 2020.

După un proces care a durat şase zile, el a fost găsit vinovat că a minţit autorităţile federale, că nu a raportat anumite venituri şi că nu a informat despre un cont bancar în străinătate, se arată în documentul instanţei.

Charles Lieber nu a declarat autorităţilor fiscale din SUA veniturile obţinute de la Institutul de Tehnologie din Wuhan în 2013 şi 2014.

Sentinţa va fi comunicată ulterior, dar profesorul riscă câţiva ani de închisoare.

În perioada administraţiei Trump, Departamentul de Justiţie al SUA a intensificat investigaţiile vizând posibile acte de spionaj economic din partea Chinei, principalul adversar economic al Washingtonului.

Charles Lieber este omul de ştiinţă cel mai recunoscut implicat în aceste investigaţii, deşi nu este acuzat direct de spionaj economic.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img