Americanii luptă cu chinezii în Vanuatu

Statele Unite au anunţat vineri că intenţionează să deschidă o ambasadă în Vanuatu, un mic stat insular din Pacificul de Sud, pentru a-şi consolida prezenţa în această regiune în care Beijingul încearcă să îşi extindă influenţa, informează AFP.

O ambasadă în capitala Port-Vila ar „permite Statelor Unite să îşi aprofundeze relaţiile” în arhipelag şi să accelereze asistenţa pentru dezvoltare, inclusiv pe problema climei, potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat american, care nu precizează o dată de deschidere.

Administraţia Biden, cu sprijin bipartizan în Congres, a extins rolul SUA într-o zonă căreia îi acordase o atenţie redusă până acum, după anunţul surpriză de anul trecut a unui acord de securitate între Insulele Solomon şi China. În pofida negării din partea Insulelor Solomon, ţările occidentale, în primul rând SUA şi Australia, se tem că acest pact va permite Beijingului să îşi consolideze prezenţa în Pacific.

SUA şi-au redeschis ambasada din Insulele Solomon în februarie, la 30 de ani după ce a fost închisă. Vicepreşedinta Kamala Harris a anunţat, de asemenea, la un summit de anul trecut, că Washingtonul va deschide ambasade în Kiribati şi Tonga.

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a dat 90 miliarde de euro Ucrainei, Leyen spune că mai trebuie dați 70

    Împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei...

    Trump își dă afară purtătoarea de cuvânt după câteva zile

    Președintele american Donald Trump a declarat vineri că noua...

    Șeful CJ Mureș anunță o nouă creșă la Miercurea Nirajului

    Am inaugurat o nouă creșă cu 40 de locuri...

    Mehedinți vrea să profite la maximum de viitorul Program Interreg IPA România–Serbia pentru 2028–2034

    La Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, a...

    Merz: Susțin atacurile ucrainene asupra instalațiilor energetice rusești

    Cancelarul german Friedrich Merz a susținut astăzi Ucraina în...

    Vučić: Croația se amestecă brutal în alegerile din Serbia

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat în...

    Articole relationate

    Categorii populare