COMENTARIU DE CONTELE DE SAINT GERMAIN:
Scriam, cu vreo șase luni în urmă, într-un articol care mi-a atras multe urecheli (http://www.conteledesaintgermain.ro/si-daca-klaus-johannis-e-genial/21-05-2016):
„Laura Kovesi reprezintă adversarul cel mai de temul al lui Klaus Johannis pentru viitoarele prezidenţiale. Scoaterea ei, până atunci, din marile jocuri politice de la Bucureşti, nu poate să nu fie o prioritate absolută pentru preşedinte dacă chiar îşi doreşte, cum a anunţat, un al doilea mandat”.
Rămân, fără ezitare, la aceeași părere. Klaus Iohannis dorește să se descotorosească de actuala șefă a DNA mai abitir decât cei mai înverșunați dușmani ai acesteia. Doar că, așa cum observa zilele trecute un editorialist atent la natura umană, deocamdată îi e frică să o atace pe față.
De circa un an de zile, împotriva LCK s-a declanșat un război în trepte. Episodul întâi a fost operațiunea „Black Cube”. A urmat episodul doi, „Plagiatul”, și, apoi, episodul trei, „Sebastian Ghiță”. Nu știu dacă din același serial, dar, ultimul episod, încă neepuizat ca efecte, a fost „CCR și încălcarea de către DNA a principiului separației puterilor în stat”.
Printre alte învățăminte, din urmărirea cu obiectivitate a acestui război, o concluzie se conturează clar: atacurile sunt din ce în ce mai dure iar metodele folosite de sistem pentru contracararea lor sunt din ce în ce mai sfidătoare și abuzive.
Peste Black Cube s-a turnat un scut de tăcere mai ceva decât stratul de plumb aruncat să sufoce reactorul de la Cernobâl. Plagiatul tezei de doctorat a fost stins cu sacrificarea umilitoare a onoarei unor așa zis experți, care, înainte de a fi onești și a recunoaște evidențe, s-au dovedit familiști și lași. Dezvăluirile lui Sebastian Ghiță au fost stopate exact când ajunseseră la apogeu și eliminaseră, deja, un cap al binomului. Cât despre decizia CCR, pentru a o salva pe Laura Kovesi s-a acceptat chiar ridiculizarea Constituției.
Atâta solidarizare oficială a instituțiilor românești în jurul unui român prins cu fofârlica nu s-a mai văzut de la Ceaușescu încoace. Atâtea eforturi pentru o prestidigitație de doi bani, în care trucajele și minciuna să sară în ochi mai ceva ca iepurașul scăpat din pălărie, aproape că dau evenimentelor o notă de eroism.
Ce să ascundă o asemenea mobilizare, atipică pentru români, care nu mai ține cont nici de Constituție, nici de adevăr, nici de sentimentul ridicolului și, până la urmă, nici de instinctul de conservare al doamnei în cauză?
Nu cumva niște interese de altă natură și limbă, mai presus de toate costurile amintite? Niște interese ale cuiva pentru care România este doar un teritoriu de controlat cu orice preț, chiar cu prețul distrugerii ei ca entitate cu voință proprie?
Doamna Kovesi a înțeles deja, precum Florian Coldea când s-a retras, în ce tzunami s-ar putea transforma valul de dezvăluiri compromițătoare la adresa ei, pe care tocmai l-am descris. Știe mai bine decât noi toți ce boacăne a făcut și, mai ales, ce surprize neplăcute stau în așteptare să explodeze, în crescendo, pentru a-i forța demisia. Și, totuși, rămâne pe poziție. Ratând momentul favorabil, în care, încă, ar putea să se retragă la adăpost, într-o sinecură.
De-asta m-am referit la instinctul de conservare al domniei sale. E conștientă că adversarii ei mai au muniție pe țeavă ce i-ar putea avaria ireparabil platoșa de personaj pozitiv și, totuși, persistă într-o rezistență sinucigașă. Ca un soldat ce are de executat un ordin și o misiune de kamikaze.
De fapt, chiar asta cred că se întâmplă: doamna Kovesi ar vrea să se salveze, dar nu este lăsată de cei care i-au dat ordinul și misiunea.
Pentru SUA, Klaus Iohannis nu a fost deloc candidatul la președinție dorit, ci o improvizație de ultim moment. Răul cel mai mic, în raport cu total indezirabilul Victor Ponta.
Neavând elemente compromițătoare suficient de puternice pentru a-l controla pe noul președinte al României, și-au construit o armă cu care să-l țină la respect: Laura Kovesi și dosarele pe care aceasta i le-a pregătit lui și primei doamne. Pe care au identificat-o, fără prea mare efort, ca fiind călcâiul lui Ahile pentru Klaus Iohannis.
O plecare, în acest moment, a LCK de la șefia DNA, ar însemna pentru americani scăparea din mână a președintelui Iohannis. Pentru că acesta, printr-o numire bine controlată la DNA, s-ar putea elibera și de ultimul, mare, inamic, scăpând de grija dosarelor sale și, apoi, putând emite pretenții de independență.
Administrația de la Washington și-a dat seama că experimentul ei de luptă anticorupție dezvoltat în laboratorul numit România a eșuat. Totul demonstrează asta: statisticile, care reflectă amplificarea și nu reducerea fenomenului, rateurile DNA, scăderea în popularitate a acestei instituții, numărul fără precedent al amenzilor luate de România la CEDO etc. De aceea, când s-a pus problema înlocuirii lui Florian Coldea, unul dintre pilonii luptei anticorupție (așa cum o gândiseră strategii americani), domnul ambasador Hans Klemm nu a sărit să-i ia apărarea. În schimb, când în discuție a fost pusă doamna Kovesi…
Deci nu lupta anticorupție îi interesează în acest moment pe partenerii noștri strategici de peste ocean (deși asta declară ei, la alibi), ci menținerea cu orice preț în functie a Laurei Kovesi, brațul lor telescopic de ținut ferm lesa lui Iohannis.
Până acum, doamnei Kovesi i s-a spus cu vorba bună că ar cam fi timpul să se retragă. Degeaba! Cineva, ceva, o ține legată de scaun. Foarte bine.
Sunt sigur, însă, că există nu unul ci mai multe planuri de rezervă. Mai ales după numirea noului director operativ la SRI.
Pentru astfel de situații s-au inventat mahalagismele. Când cu vorba bună nu se poate…
