Americanii îi atenționează cu 2 F-16 pe sârbii bosniaci

Două avioane de luptă F-16 ale armatei americane vor survola luni Bosnia-Herţegovina, acţiune menită să sublinieze sprijinul SUA faţă de integritatea teritorială a acestei ţări în faţa „activităţii secesioniste” a sârbilor bosniaci, a anunţat ambasada SUA la Sarajevo, potrivit Reuters si Agerpres.

Survolul va face parte dintr-un exerciţiu de instrucţie bilateral efectuat împreună cu armata bosniacă în zonele din Bosnia-Herţegovina care nu se află sub controlul sârbilor.

Contrar Acordurilor de Pace de la Dayton (1995), preşedintele Republicii Srpska, Milorad Dodik, consideră că Bosnia-Herţegovina nu este un stat şi el ameninţă de mai mulţi ani cu secesiunea acestei entităţi sârbe.

În declaraţia sa, ambasada SUA face referire şi la tendinţele separatiste ale sârbilor bosniaci conduşi de Dodik, cunoscut de asemenea pentru simpatiile sale pro-ruse. „Exerciţiul bilateral este un exemplu de cooperare avansată între armate care contribuie la pacea şi securitatea în Balcanii Occidentali, aşa cum demonstrează angajamentul SUA de a asigura integritatea teritorială a Bosniei-Herţegovina în faţa activităţii secesioniste şi anti-Dayton”, menţionează aceasta.

„Statele Unite au subliniat că Constituţia Bosniei-Herţegovina nu prevede dreptul la secesiune şi vor acţiona dacă cineva încearcă să schimbe acest element de bază al (Acordurilor de la) Dayton”, se mai arată în aceeaşi declaraţie.

Sârbii bosniaci încep luni seară sărbătorirea zilei statalităţii lor autoproclamate, pe care Curtea Constituţională a Bosniei-Herţegovina a interzis-o, o paradă a poliţiei şi forţelor speciale sârbo-bosniace fiind programată pentru marţi. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce rachete chinezești a cumpărat Serbia

    Expertul chinez Wang Ya'nan a declarat astăzi că există...

    Zelenski își amenință parlamentarii că îi trimite pe front

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat astăzi că este...

    Israelul a informat SUA despre o lipsă gravă de rachete interceptoare

    Autoritățile israeliene au informat SUA că se confruntă cu...

    Kosovo a fost forțată de UE să renunțe la legea care expulza practic sârbii

    Presate de Uniunea Europeană, autoritățile din Kosovo au indicat...

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Articole relationate

    Categorii populare