Americanii au pus ochii pe minereurile strategice din Kazahstan

O delegație a SUA, aflată în prezent în Kazahstan pentru un congres asupra mineritului și metalurgiei, a descris joi drept o ”prioritate absolută” a politicii americane extracția minereurilor strategice ale acestei țări din Asia Centrală, relatează agenția EFE.

”Nu este un secret faptul că minereurile strategice constituie una dintre principalele priorități ale Statelor Unite în ceea ce privește obținerea unor surse fiabile de aprovizionare cu aceste minerale. Prin urmare, Kazahstanul este un punct cheie pentru noi datorită resurselor sale abundente”, a explicat subsecretarul american pentru comerț David L. Fogel, la Congresul Internațional de Minerit și Metalurgie 2026 desfășurat în capitala kazahă Astana.

”Sectorul minereurilor strategice se prezintă ca o prioritate absolută, întrucât resursele naturale ale Kazahstanului coincid cu interesele comerciale și de securitate ale SUA”, a subliniat oficialul american.

Acesta a amintit că, în perioada scursă de când Kazahstanul și-a obținut independența în urmă cu 35 de ani după dezintegrarea URSS, investițiile americane în această țară au depășit o sută de miliarde de dolari.

”Așadar, putem aplica această analogie minereurilor critice. Suntem aici pe termen lung. Vreau să spun clar acest lucru”, a insistat oficialul guvernului SUA, subliniind că este însoțit în această vizită a sa în Kazahstan de reprezentanți a peste 20 de companii americane și ai diverselor agenții guvernamentale americane.

Pentru a aprofunda cooperarea în vederea exploatării acestor resurse naturale, este necesar să ”abordăm probleme precum cartografierea și topografia” și să adoptăm standarde internaționale consistente, a indicat David L. Fogel.

La rândul său, premierul kazah Olzhas Bektenov a spus la aceeași conferință că o cartografiere geologică detaliată este deja în desfășurare în întreaga țară, pe o suprafață de peste două milioane de kilometri pătrați.

Statul kazah ”va investi aproximativ 470 de milioane de dolari în explorare geologică în următorii trei ani”, sumă comparabilă cu ”cheltuielile publice totale pentru explorare geologică din ultimele două decenii”, a adăugat șeful guvernului de la Astana.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Pfizer lovește România

    Conturile Romatsa au fost blocate azi în urma procedurii...

    Un nou drum se modernizează in Mehedinți

    Lucrările de modernizare a drumului județean DJ 671E, pe...

    Poliția din Drobeta Turnu Severin are sediu modern

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    CJ Mehedinți se digitalizează

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a semnat contractul...

    Copiii mehedințeni, locul 1 la Festivalul Internațional al Șahului în Școală

    Performanță remarcabilă pentru șahul mehedințean. La finalul lunii iunie,...

    Verișoara o dinamitează pe Maia

    „Ziarul de Gardă” (ZdG) a publicat luna trecută o...

    Lovitură pentru Bolo de la Tribunal

    Tribunalul București a dat, azi, prima lovitură judiciară serioasă...

    Articole relationate

    Categorii populare