spot_img
-1.1 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăAnalizeAmerica declară război instituțiilor financiare din lumea întreagă care au relații cu...

America declară război instituțiilor financiare din lumea întreagă care au relații cu Rusia

-

Preşedintele american Joe Biden se pregătea vineri să semneze un ordin executiv care autorizează Statele Unite ale Americii să adopte aşa-numite sancţiuni „secundare” împotriva instituţiilor financiare din lumea întreagă care ar sprijini efortul de război al Rusiei împotriva Ucrainei, potrivit Casei Albe, relatează AFP conform Agerpres.

Este vorba de a „strânge şi mai tare şurubul asupra maşinăriei de război a Rusiei şi a celor care îi permit să funcţioneze”, a comentat consilierul pentru securitate naţională al Statelor Unite, Jake Sullivan, într-un comunicat de presă.

- Reclama -

„Transmitem un mesaj fără ambiguitate: oricine sprijină efortul de război ilegal al Rusiei riscă să piardă accesul la sistemul financiar american”, a explicat el.

- Advertisement -

Americanii urmăresc astfel să îngreuneze mecanismele puse în aplicare de Rusia pentru a ocoli sancţiunile şi embargourile impuse de Occident de la invadarea Ucrainei.

„Ceea ce vrem să facem este să ţintim materialele de care Rusia are absolut nevoie pentru a produce arme. (…) Pentru a obţine aceste materiale, (ruşii) trebuie să treacă prin sistemul financiar, ceea ce îl face un potenţial punct nevralgic, iar acest instrument vizează acest punct nevralgic”, a indicat joi în faţa presei un înalt oficial de la Casa Albă care a cerut anonimatul.

- Advertisement -

Statele Unite, principalul susţinător al Ucrainei, se bazează pe efectul disuasiv al acestui anunţ, care survine într-un moment în care Congresul american se confruntă cu greutăţi în efortul de a ajunge la un acord cu privire la continuarea sprijinului militar pentru Kiev.

„Aproape orice bancă din lume, dacă va avea posibilitatea de a alege între a continua să vândă o cantitate mică de bunuri către complexul militar-industrial rus sau a fi conectată la sistemul financiar american, va alege să fie conectată la sistemul financiar american”, potrivit aceluiaşi înalt oficial.

Acesta a mai explicat că majoritatea băncilor europene sau americane au încetat deja activităţile de finanţare în Rusia, dar a menţionat că ele sunt în contact cu instituţii financiare din alte ţări, care potenţial au continuat să facă acest lucru.

Diamante

Washingtonul contează, aşadar, ca aceste bănci occidentale să-şi descurajeze partenerii din ţări terţe să continue să facă afaceri cu Moscova.

Statele Unite îşi vor extinde şi măsurile de embargo împotriva Rusiei, pentru a le aplica şi produselor fabricate din materii prime ruseşti (în special diamante sau fructe de mare), dar procesate şi exportate de alte ţări.

Occidentalii au luat deja numeroase măsuri de îngheţare a activelor împotriva entităţilor, personalităţilor şi companiilor ruse şi totodată au impus numeroase interdicţii privind importul de materii prime sau mărfuri ruseşti, cu scopul de a opri maşina de război a Moscovei şi a-i submina economia.

„Sancţiunile şi restricţiile noastre au avut un impact semnificativ asupra capacităţii Rusiei de a înlocui echipamentele, materialele şi tehnologia de care are nevoie pentru a alimenta agresiunea sa (asupra Ucrainei). Ele au subminat rezistenţa financiară a Rusiei, forţând Rusia să apeleze la regimuri paria pentru aprovizionare”, a asigurat Jake Sullivan.

Potrivit Washingtonului, Moscova şi-a dezvoltat între altele cooperarea militară cu Iranul, care îi furnizează drone, şi cu Coreea de Nord.

La aproape doi ani de la începutul războiului din Ucraina, economia rusă pare să reziste, în ciuda acestei avalanşe de sancţiuni, notează AFP.

Rusia continuă să vândă hidrocarburi, în special Chinei şi Indiei, şi a pus în aplicare, afirmă experţi, mecanisme eficiente pentru a eluda plafonarea preţului de vânzare a petrolului său decisă de Occident.

Conform FMI, Rusia ar trebui să înregistreze o creştere de puţin peste 2% anul acesta şi puţin peste 1% anul viitor.

Următoarea etapă majoră în acţiunea financiară împotriva Moscovei, pentru Statele Unite şi aliaţii lor, ar putea fi confiscarea fondurilor ruseşti depuse în băncile occidentale – şi deja îngheţate – pentru a finanţa Ucraina.

Înaltul oficial american citat a indicat doar că în prezent există „discuţii active” între occidentali cu privire la aceste active ruseşti.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img