Statele Unite sunt pregătite să majoreze tarifele vamale impuse Chinei dacă Beijingul nu își respectă angajamentul de a nu bloca exporturile de pământuri rare, a declarat duminică secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, informează AFP.
Autoritățile chineze au anunțat joi că au suspendat, pentru un an, restricțiile suplimentare impuse pe 9 octombrie exporturilor de pământuri rare, metale cruciale pentru sectorul tehnologic global.
Deși aceste elemente sunt extrase în multe țări, inclusiv în Statele Unite, China deține un cvasi-monopol asupra procesării lor pentru a le face utilizabile în industrie.
Unele dintre restricțiile la export impuse anterior de Beijing rămân în vigoare.
