spot_img
-1.1 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăEconomieAmenințările unei multinaționale în biroul șefului de la Concurență

Amenințările unei multinaționale în biroul șefului de la Concurență

-

Anul 2019 a adus o presiune mai intensă a politicului asupra Consiliului Concurenţei, dar şi o agresivitate din partea mediului de afaceri, iar totul a culminat cu o multinaţională, care a ameninţat public instituţia, ceea ce a făcut şi în privat, la mine în birou, a declarat, marţi, preşedintele autorităţii de concurenţă, Bogdan Chiriţoiu, transmite Agerpres.

- Reclama -

„A fost un an 2019 cu activitate foarte intensă în care multe lucruri au mers bine. Am avut o viteză bună în gestionarea concentrărilor economice, deşi numărul acestora a fost mai mare decât în anii precedenţi. Perfomanţa noastră în instanţe a fost bună. Numărul de sancţiuni, deşi nu e obiectivul nostru şi nu ne bucură să le dăm, este similar cu cel de anul de dinainte. Ce mi se pare că a mers mai prost anul trecut este gradul de agresivitate pe care l-am întâlnit, presiunea mai mare pusă asupra instituţiei. Avem presiunea politică, care a fost clar mai intensă decât în alţi ani. Nu e ceva surprinzător, ne întristează, dar nu ne surprinde. Vedem o agresivitate şi din partea mediului de afaceri, fie că vorbim despre firmele mai vechi, cu năravuri din anii ’90, când au pornit ele la drum, dar vedem genul acesta de comportament şi de la firme din industrii noi, ceea ce mi s-a părut ciudat. Avem oameni tineri, noi, la care te aşteptai să se comporte ca în secolul 21, fără metehnele din perioada de tranziţie. Totul a culminat cu o multinaţională care a ieşit public şi a ameninţat Consiliul Concurenţei, ceea ce făcut şi în privat, la mine în birou”, a spus Chiriţoiu, la un eveniment de specialitate.

- Advertisement -

Acesta a adăugat că, în viziunea sa, astfel de comportamente nu sunt tolerate în ţările din care provin aceste companii străine.

„Mă îndoiesc că genul acesta de comportament este tolerat în ţările din care vin aceste companii. Din punctul meu de vedere, este contraproductiv şi transmite un mesaj prost pentru societate. Când avem de-a face cu investitorii străini, ne aşteptăm să aducă, alături de capital, de tehnologie şi know-how, şi o altă etică”, a subliniat şeful Consiliului Concurenţei.

- Advertisement -

Potrivit datelor prezentate marţi, în 2019, a existat o preocupare pentru licitaţiile trucate, investigaţii care vor continua şi în acest an.

„Preocuparea noastră pentru licitaţii a fost şi în 2019 şi va continua să fie o preocupare. O notă de atenţionare este pentru companiile de stat care, uneori, sunt victime complice la aceste comportamente. Practica noastră nouă este să sancţionăm şi companiile care sunt ţinta trucării licitaţiilor care, prin personalul lor, sunt implicate în aceste comportamente. Cazul mai vechi este Electrica, iar anul acesta avem cazurile Transgaz şi Tarom. Legat de licitaţii, vreau să lămurim situaţia cu noile conduceri de la ANAP şi CNSC. Legislaţia prevede o interdicţie pentru 3 ani pe care o aplicăm companiilor care au fost implicate în licitaţii trucate. Ce trebuie să lămurim cu autorităţile este cum aplicăm această interdicţie de trei ani. A doua direcţie este că majoritatea sancţiunilor date anul trecut au vizat companiile mari, care au abuzat de forţa lor pentru a abuza companiile mici. Am avut piaţa farmaceutică (Roche), Netcity sau companii care prestau servicii pentru clienţii care voiau să se conecteze la reţelele de gaze. Faptul că eşti o companie reglementată, îţi impune să lucrezi foarte aproape cu reglementatorul. Faptul că asculţi de reglementator, nu te exceptează de legislaţia pe concurenţă. Poţi să faci ce spune reglementatorul, dar te poţi afla şi în situaţia în care să încalci legislaţia de concurenţă”, a menţionat Chiriţoiu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img