Amendament PNL-UDMR pentru industria spectacolelor

Am aprobat, săptămâna aceasta, în cadrul comisiei de buget un amendament foarte util al #PNL și #UDMR referitor la dreptul de folosire a biletelor în cazul amânării spectacolelor sau evenimentelor. Amendamentul a fost inițiat de colegii mei,Alexandru Kocsis, Bogdan Huţucă și Kolcsár Anquetil-Károly.  Amendamentul prevede că termenul de aducere la cunoștința publicului a datei reprogramării evenimentului sau festivalului este de maximum 6 luni de zile de la data încetării perioadei de suspendare a dreptului de organizare a evenimentelor şi festivalurilor. Am modificat, în acest fel, OUG 174/2020 care prevedea că data reprogramării evenimentului sau festivalului nu poate depăşi data de 30 septembrie 2021, a anunțat deputatul PNL de Giurgiu Gabriela Horga.


Amendamentul a fost rodul unor discuții cu Asociația Română a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale (AROC) și susținut de Ministerul Culturii. Potrivit explicațiilor oferite de aceștia, concertele mari cu formații sau artiști care au turnee internaționale necesită o planificare cu mult timp în avans. Fiind vorba de concerte care se organizează în mai multe țări, este extrem de improbabil ca un organizator din Romania sa poată reprograma unilateral o data amânată, dacă restul țărilor implicate în turneu se mută cu un an mai târziu, de exemplu. În cea mai mare parte a perioadei pandemiei, în actualul context sanitar, din păcate, industria de evenimente a fost închisă total și are nevoie de sprijin ca de aer, pentru a supraviețui.Mă bucur că am putut da o mână de ajutor alături de colegii mei, mai spune Horga.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Articole relationate

    Categorii populare