spot_img
miercuri, 17 decembrie, 2025
1.5 C
București

Ambasadorul României la Londra despre Jeremy Clarkson: Stereotipuri fascistoide

Prezentatorul britanic Jeremy Clarkson i-a ironizat din nou pe români în cel mai recent episod al noii sale emisiuni, Grand Tour, unde a prezentat un vehicul „fără şofer”, care era propulsat de un român ce pedala, realizatorul afirmând că astfel oferă locuri de muncă nou-sosiţilor în ţară. Ambasadorul României la Londra, Dan Mihalache, a reacţionat pe Facebook, spunând că este „un nou caz al unui individ care recurge la stereotipuri fascistoide, din dorinţa de a obţine audienţa”.

Jeremy Clarkson a prezentat în emisiunea sa o „maşină fără şofer”, pe care o controla vorbind la telefonul mobil, în timp ce stătea pe un fotoliu, pe capota ei. Vehiculul era de fapt o fosă septică veche.

Sub capotă se afla un bărbat care pedala şi manevra vehiculul în funcţie de ce îi spunea Jeremy Clarkson la telefon.

„Nu e doar un om, e un român”, a comentat Clarkson, spunând că vehiculul îi oferă românului dinăuntru „demnitate”, potrivit cotidianului Daily Star.  „Ofer locuri de muncă nou-veniţilor în ţară. (…) Google foloseşte echipamente electronice pentru a lua locul de muncă al omului – asta îi oferă un loc de muncă, îi oferă demnitate”, a spus prezentatorul.

„Ingineria britanică, doamnelor şi domnilor, cu piese româneşti”, a mai comentat Jeremy Clarkson.

Ambasadorul României la Londra, Dan Mihalache, a reacţionat pe Facebook, spunând că este „un nou caz al unui individ care recurge la stereotipuri fascistoide, din dorinţa de a obţine audienţa”.

„Un nou caz al unui individ care recurge la stereotipuri fascistoide, din dorinţa de a obtine audienţa. Se pare că Jeremy Clarkson nu a învăţat nimic din anul pe care l-a petrecut pe tuşă şi revine în forţă cu acelaşi comportament. Pentru unii experienţa nu echivalează cu acumularea de înţelepciune. Dar, dacă putem să înţelegem frustrările personale ale unora, nu mai putem înţelege când astfel de comportamente sunt tolerate de redactori şi de public”, scrie ambasadorul român în Marea Britanie.

El mai spune că „este regretabil că astfel de derapaje continuă să apară în spaţiul mediatic din Marea Britanie, cu atât mai mult cu cât relaţia reală dintre cele două state este de bună cooperare, inclusiv pentru prevenirea şi combaterea sclaviei moderne”.

Mihalache adaugă că Ambasada României la Londra va trimite o scrisoare de protest postului de televiziune.

Hot this week

Topics

Mai mult

    The Economist: Garanțiile de securitate pentru Ucraina sunt „de mâna a doua”

    Garanțiile de securitate pentru Ucraina, care au devenit un...

    Trump amenință companiile din UE din cauza planurilor Bruxelles-ului de a impozita corporațiile IT americane

    Administrația președintelui american Donald Trump a avertizat asupra posibilelor...

    Cartea lui Sarkozy scrisă in închisoare s-a vândut in 100.000 de exemplare in câteva zile

    Cartea fostului președinte francez Nicolas Sarkozy, „Jurnalul unui prizonier”,...

    Șefa de cabinet a lui Trump: Musk e un Nosferatu drogat

    Miliardarul Elon Musk este „dependent de ketamină” și seamănă...

    Fostul șef al Armatei ucrainiene avertizează: Urmează război civil

    Fostul comandant-șef al Forțelor Armate Ucrainene și actualul ambasador...

    SUA suspendă acordul comercial tehnologic cu UK

    Statele Unite au suspendat un acord comercial tehnologic cu...

    Operațiunea secretă cu plutoniu a CIA din munții Indiei

    În 1965, CIA a instalat clandestin echipamente de informații...

    Articole relationate

    Categorii populare