Ambasadorul Poloniei în Germania acuză Berlinul „pentru lipsa de voinţă în a discuta chestiuni referitoare la Ucraina”

Ambasadorul Poloniei în Germania, Dariusz Pawlos, a criticat Berlinul pentru lipsa de voinţă în a discuta chestiuni referitoare la Ucraina, informează joi dpa.

Varşovia încearcă să comunice cu cancelarul german Olaf Scholz, dar acest lucru nu este uşor, a declarat Dariusz Pawlos pentru ziarul german Kolner Stadt-Anzeiger în comentarii care urmează să fie publicate joi.”Nu obţinem programări pentru consultaţii scurte şi rapide. Uneori este dezamăgitor”, a spus ambasadorul polonez.

Pawlos şi-a apărat autorităţile pentru că au făcut presiuni asupra Berlinului în privinţa livrărilor de arme Ucrainei, în special în ceea ce priveşte decizia de a furniza Kievului tancuri de luptă pentru a se apăra de invazia rusă. Poziţia reticentă a guvernului german în această chestiune a fost de neînţeles pentru Varşovia, a apreciat ambasadorul polonez.”Ori ajuţi, ori nu”.

Ambasadorul Dariusz Pawlos a subliniat, de asemenea, că ţara sa este dispusă şi capabilă să îşi ţină promisiunile cu privire la livrările de tancuri Kievului, după ce ştiri recente au stârnit îngrijorări cu privire la starea şi capacitatea operaţională a tancurilor poloneze.”Avem tancuri în număr suficient şi contingentul pe care l-am promis este disponibil. A promite tancuri şi apoi a nu le oferi ar fi schizofrenic”, a ţinut să clarifice situaţia Pawlos.

După ce Berlinul a decis luna trecută să furnizeze Kievului tancuri de luptă moderne Leopard 2, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a solicitat, de asemenea, livrarea de avioane de luptă,”rachete cu rază mai lungă de acţiune” şi mai multă artilerie.

„Polonia este deschisă la tot ceea ce ajută Ucraina”, a spus Pawlos referitor la problema trimiterii de avioane de luptă. Varşovia a înţeles cererea ucraineană şi va fi pregătită să trimită avioane de luptă de fabricaţie sovietică, a spus Pawlos. Cu toate acestea, un astfel de pas ar necesita un consens politic între aliaţii NATO, precum şi o decizie curajoasă, a mai spus ambasadorul Poloniei în Germania. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bill Gates: Inteligența artificială ar putea duce la 1 miliard de decese

    Co-fondatorul Microsoft Bill Gates crede că inteligența artificială ar...

    Coldea vrea să își pună ministru la Justiție

    Fosta judecătoare Andrea Chis  este propunerea pentru funcția de ministru...

    Cea mai mare oțelărie din Ucraina s-a închis din cauza atacurilor rusești

    Grupul siderurgic ArcelorMittal a anunțat vineri că a oprit...

    Banii și Justiția

    Sistemul judiciar reprezintă, în arhitectura oricărui stat de drept,...

    Articole relationate

    Categorii populare