Există foarte multe așteptări. Acestea privesc, în primul rând, corpul profesional al Ministerului de Externe, dar ele se proiectează în egală măsură și asupra opiniei publice, mai ales în contextul internațional actual, volatil, tensionat și cu impact asupra României. Diplomații români, cei care reprezintă statul în cele mai diverse colțuri ale lumii, doresc să simtă și să știe că există o viziune. Dar nu doar atât. Doresc, pe bună dreptate, să fie reintegrați în procesul de formulare a politicii externe. În ultimii ani, Reuniunea Anuală a devenit adesea un exercițiu formal, fără miză reală, fără ascultare și fără dezbatere autentică. Este momentul să abandonăm acest stil și să folosim această oportunitate pentru a include toate contribuțiile și pentru alinia toate punctele de vedere în interiorul unor mari obiective naționale. Cei veniți din toată lumea – ambasadori, șefi de misiuni, consuli – nu doresc să asiste la lecții de pedagogie politică sau să audă platitudini, comunicări standard repetate an de an. Ei vor să simtă că părerile lor, expertiza acumulată în spații diverse, contează; că sunt parte din procesul de construcție și articulare a pozițiilor României pe plan extern, că sunt întrebați și ascultați. Este un pas pozitiv faptul că noua conducere a ministerului a înființat un Consiliu Consultativ format din experți și reprezentanți ai societății civile. Dar trebuie să fim sinceri: principala resursă intelectuală a diplomației românești, și în același timp insuficient valorificată, rămâne chiar corpul diplomatic și consular, afirmă ambasadorul României in Cipru, Dan Mihalache, într-un articol pentru Adevărul.
Spun asta ca un om care a venit în MAE din afara sistemului: din Parlament, din administrația centrală, din funcții guvernamentale. Cunosc instituția. Și pot afirma cu toată convingerea: nu există în administrația publică românească un corp de funcționari mai bine pregătiți decât cel al Ministerului Afacerilor Externe. Dar și mai clar realizez, după mai bine de opt ani de experiență diplomatică, că această resursă umană și intelectuală este subutilizată. Pe de altă parte, opinia publică românească are și ea așteptări clare. Într-o lume în care transformările internaționale sunt rapide, tensionate și adesea impredictibile, România este percepută ca absentă. Fără voce. Fără mesaj. Fără o prezență articulată și coerentă. Pe acest fond frustrarea în rândul publicului crește. Și nu este una nejustificată. Este nevoie, așadar, de o repoziționare strategică, de o politică externă clară, coerentă, credibilă, care să proiecteze în afară forța valorilor, intereselor și opțiunilor strategice ale României și care să inspire încredere în interior. România își păstrează direcțiile majore ale politicii externe, dar în interiorul acestora trebuie să își recalibreze tacticile, să își reconsidere instrumentele și să demonstreze creativitate, pentru că realitatea din jurul nostru s-a schimbat. Competiția la nivel global este și una de adaptare strategică, în condițiile în care dinamica internațională nu mai este aceeași de acum 10 sau 5 ani, nici măcar cea de acum câteva luni. În acest imperativ al adaptării putem include și nevoia de a unifica și coordona instrumentele de diplomație politică, economică și culturală, pentru a răspunde la crize sau valorifica oportunități, dar și o comunicare adecvată și eficientă. Încă nu am reușit să depășim practica unei comunicări standard instituționale, nici să explicăm suficient acțiunile de politică externă și să spargem percepția că țara noastră nu este suficient de vocală în plan extern, mai spune Mihalache.



