spot_img
marți, 23 decembrie, 2025
2.8 C
București

Ambasadorul britanic despre suprapopularea închisorilor: Am avut și noi această problemă și am găsit soluții

Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Paul Brummell, a declarat, vineri, că ştie că în România penitenciarele sunt suprapopulate, precizând că această problemă a existat şi în Marea Britanie, însă s-au adoptate soluţii diferite, ”de exemplu închisori private”, transmite Mediafax.

Ambasadorul Paul Brummell a participat, vineri, la Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, la o conferinţă cu tema „stilul de conducere al Reginei Maria”, iar după aceasta a fost întrebat de jurnalişti ce părere are despre ordonanţa de urgenţă privind graţierea şi de modificarea Codurilor penale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

”Nu este rolul diplomaţilor străini de a spune ce trebuie să fie în legislaţia din România. Este o întrebare importantă şi cred că e important să aibă toate părţile interesate un punct de vedere. În ceea ce priveşte Marea Britanie, avem o colaborare de lungă durată cu Ministerul Justiţiei şi cu instituţiile de justiţie şi poliţie din România şi suntem absolut gata să schimbăm experienţa noastră. Ministerul Justiţiei a explicat că este o problemă aici în ceea ce priveşte populaţia din închisori care e, din păcate, mai mare decât capacitatea. Este o problemă nu numai pentru România. În Marea Britanie am adoptat soluţiile diferite, de exemplu închisori private sau alternative pentru închisori, de exemplu brăţări electronice. Suntem gata să discutăm cu autorităţile române experienţa noastră. Poate să fie interesant şi folositor pentru România, poate să nu fie. Este pentru România să decidă”, a răspuns Paul Brummell.

Întrebat dacă este nevoie de un referendum privind graţierea şi modificarea Codurilor penale, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti a declarat că această întrebare este ”pentru România” şi nu poate răspunde un diplomat străin, însă a precizat că trebuie să existe discuţii transparente la care să participe toate părţile implicate, pentru a găsi cele mai bune soluţii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ucrainienii au fugit dintr-un oraș considerat cheie de ruși

    Armata ucraineană a abandonat orașul Seversk din Donbas pentru...

    Trump a zburat cu avionul lui Epstein de cel puțin 8 ori

    Cel de-al treilea lot de documente publicate de Departamentul...

    Green Line in Valea Jiului

    Consiliul Județean Hunedoara anunță punerea în funcțiune a sistemului...

    Trump, decizie: Acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria de 101 ani a Serviciului Extern al SUA

    Administrația președintelui american Donald Trump recheamă din funcțiile lor...

    Povestea de dragoste a lui Mircea Cărtărescu cu Ion Iliescu și Petre Roman

    Ce scria poetul Mircea Cărtărescu in ianuarie 1990 despre...

    Articole relationate

    Categorii populare