Ambasada României la Londra este datoare cu 1,87 milioane de lire sterline

Ambasada României la Londra este datoare cu 1,87 milioane de lire sterline (2,19 milioane de euro) companiei de transport din Londra pentru taxele de congestie neplătite în ultimii 20 de ani, transmite Europa Liberă.

Transport for London (TfL) a publicat lista datornicilor între diplomații străini, care nu și-au plătit în ultimii 20 de ani taxa de congestie. Este vorba de o taxă de 15 lire pe zi pentru cei care conduc în centrul Londrei între orele 07:00 și 18:00, de luni până vineri și între 12:00 și 18:00, în weekend sau de sărbători.

România este pe locul 22 în topul datornicilor, cu suma de 1.868.260 de lire sterline. Este echivalentul a 124.550 de zile, adică 341 de ani în care zilnic, o mașină ar fi intrat în zona de congestie din centrul capitalei britanice.

Toate acestea, acumulate din 2003 până la sfârșitul lui 2023.

Nici Ambasada, nici Consulatul General al României la Londra nu-și au sediul înăuntrul zonei în care se aplică taxa de congestie. Ambasada este în capătul vestic al Hyde Park (zona Kensington), în timp ce Consulatul este și mai la vest, în Hammersmith.

Nu se află înăuntrul zonei de congestie, ci în vecinătatea ei, o altă clădire în posesia Ministerului Afacerilor Externe, la adresa Belgrave Square nr.1, care găzduiește sediul Institutului Cultural Român.

Ambasada României la Londra nu publică pe site-ul lor detalii legate de flota de mașini sau de numărul șoferilor.

Europa Liberă a rugat Ambasada României la Londra și Ministerul Afacerilor Externe (MAE) să explice această datorie neplătită.

Instituțiile nu au acordat un răspuns acestei solicitări până la publicarea articolului, însă MAE a confirmat că va răspunde solicitării.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Liderii UE vor să îl calmeze pe Zelenski in relația cu Trump

    Liderii UE intenționează să poarte discuții private cu președintele...

    Zampolli vrea un meci de fotbal intre SUA și Rusia

    Reprezentantul special al SUA pentru parteneriate globale, ambasadorul Paolo...

    Ucraina a rămas fără rachete Patriot

    Forțele militare ucrainene și-au epuizat întreaga rezervă de rachete...

    2 lideri ai PNL s-au amenințat cu bătaia

    Ce face disperarea pentru putere! La PNL se lasă...

    Reducerea finanțării europene pentru agricultura românească cu 6,5 miliarde euro: EFECTE

    România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de...

    Armistițiul energetic dorit de Trump a căzut

    Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești, a declarat...

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Articole relationate

    Categorii populare