Alungată din PNL Teleorman, ”parașutată” la pupilul baronului penal Relu Fenechiu

Alungată din PNL Teleorman, deputata Mara Calista și-a găsit un loc pe listele PNL Neamț, filială condusă de Mugur Cozmanciuc, unul din pupilii baronului penal Relu Fenechiu, și implicat în multe afaceri dubioase.

Mara Calista a fost consiliera Alinei Gorghiu, care a propulsat-o ulterior consilier al lui Dacian Cioloș, când acesta a condus guvernul.

Cine este Mara Calista, născută pe  23 ianuarie, 1975 la Rădăuți?

Este vorba despre  Daniela Mara Calista, din Bucureşti, specialistă în relaţii internaţionale şi studii europene, care, prin 2012 devenea unul din cei doi administratori ai Oil Terminal Constanța, ceea ce nu e puțin lucru dacă ne gândim la tinerețea ei, scria blogul Românica Blues.

După cum afirmă siteul replicaonline.ro  împreună cu Cristian Drăgan, economist şi jurist din Constanţa, îi înlocuiau pe Johann Negrea şi pe Dumitru Virgil care au fost revocați din Consiliul de Administraţie prin decizia Adunării Generale a Acţionarilor.

Mangaliotul Johann (Nae) Negrea, fost consilier local pe listele PDL, era  ştiut ca unul din apropiaţii primarului pesedist Mihai Claudiu Tusac, alături de sibianul Orlandea, consilier al fostului ministru pedelist al Economiei, Ion Ariton, dar şi fin al controversatului patron de la Fruvimed Medgidia, Constantin Samson.

Mara Daniela Calista este preşedinta Asociaţiei „O şansă pentru viitor”, un ONG apropiat PNL, dar şi fosta şefă de cabinet a fostului deputat şi lider PNL, Bogdan Olteanu, acuzat de DNA într-un dosar.

Printre ONG-urile care au primit din Fondul de Mediu a fost și Asociația „O șansă pentru viitor” din București. În perioada 2008-2009, președintele asociației a fost liberala Alina Gorghiu, ONG-ul a primit 653.000 de lei, adică aproape 150.000 de euro, pentru un proiect intitulat „Deșeurile îți fură viață”. „M-am retras din Asociația O șansă pentru viitor în 2009. Nu am informaţii despre proiectele depuse de Asociaţia O şansă pentru viitor. Din 2009 nu m-am mai implicat în activitatea Asociaţiei, decât în calitate de participant la evenimentele şi acţiunile acestei organizaţii, atunci când timpul mi-a permis”, a fost reacția Alinei Gorghiu. Succesorul Alinei Gorghiu la funcția de președinte al asociației a fost consilierul său parlamentar, Mara Calista.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare