Alternativa pentru Germania pe locul 2 în sondaje

Partidul german de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) îşi continuă creşterea de popularitate şi înregistrează 22% din intenţiilor de vot în ultimul sondaj naţional, relatează sâmbătă agenţia DPA.

Această creştere alimentează îngrijorările celorlalte formaţiuni politice germane, deşi acestea au convenit crearea unui aşa-numit „cordon sanitar” care să excludă AfD din orice coaliţie sau înţelegere politică la nivel naţional şi regional.

În ultimul sondaj, AfD înregistrează două procente mai mult faţă de sondajul anterior, ajungând astfel la numai patru procente sub alianţa de centru-dreapta formată din Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi Uniunea Creştin-Socială (CSU), alianţă care a pierdut un punct procentual faţă de sondajul precedent.

Partidul Social-Democrat (SPD) al cancelarului federal Olaf Scholz se menţine pe poziţia a treia la 18%, Partidul Verzilor înregistrează 14% din intenţiile de vot, formaţiunea liberală pro-business FDP 7% şi partidul de stânga Die Linke 5%.

Serviciul german de informaţii, Oficiul Federal pentru Protecţia Constituţiei, a clasificat în martie 2021 formaţiunea AfD drept „partid suspectat de extremism de dreapta”, ceea ce îi permite să intensifice supravegherea acestui partid.

Alternativa pentru Germania (AfD) a obţinut luna trecută prima sa victorie electorală, în cadrul unui scrutin local desfăşurat în districtul Sonnerberg, situat în partea de est a Germaniei, unde AfD are o popularitate peste cea din partea de vest a ţării.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul Nvidia-Huang provoacă război in Administrația Trump

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessant, a criticat Departamentul Comerțului...

    Revenirea in triumf a lui Jensen Huang

    Silicon Valley este în efervescență în legătură cu revenirea...

    2 ofițeri SRI, bătuți crunt într-o cârciumă din Zalău

    Doi ofițeri SRI din Zalău au luat bătaie intr-un...

    SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA-TURNU SEVERIN A FOST INCLUS ÎN PROGRAMUL NAȚIONAL DE SCLEROZĂ MULTIPLĂ

    Pentru că sănătatea oamenilor este o prioritate.,continuam să investim...

    Campanie gratuită in Mehedinți pentru depistarea cancerului oral

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat alături...

    Ucraina nu poate folosi avioanele F-16 primite din Occident

    Ucraina folosește rareori avioanele de luptă F-16 primite de...

    Articole relationate

    Categorii populare