spot_img
luni, 12 ianuarie, 2026
-5.3 C
București

Alina Gorghiu îi propune liderului PSD Marcel Ciolacu să reanalizeze posibilitatea comasării alegerilor de anul viitor

Senatoarea PNL şi ministru al Justiţiei Alina Gorghiu i-a propus preşedintelui PSD Marcel Ciolacu şi social-democraţilor să reanalizeze posibilitatea comasării celor patru rânduri de alegeri care vor avea loc anul viitor. „Încă se mai poate discuta acest subiect şi fac această propunere pentru că cea mai bună soluţie pentru România este să ne axăm pe reforme şi mai puţin pe sfera electorală”, a mai explicat ea.

„Cred că putem însă să ne uşurăm misiunea din 2024. Nu întâmplător am atras atenţia cu privire la comasarea alegerilor. Cred că putem repune pe tapet această dezbatere, pentru că ce se întâmplă în societatea românească arată că trebuie să ne concentrăm pe reforme, investiţii şi nu ne putem permite un blocaj la nivelul instituţiilor şi nu ne putem permite să încetinim ritmul reformelor şi să avem o economie paralizată efectiv blocat de atâtea alegeri. Gândiţi-vă că patrul rânduri de alegeri vor avea loc la anul, începând din aprilie”, a explicat Alina Gorghiu, într-o conferinţă de presă susţinută vineri la Arad.

Aceasta i-a propus premierului şi liderului PSD Marcel Ciolacu, cât şi social-democraţilor să reanalizeze posibilitatea de comasare a alegerilor.

„Sunt discuţii şi preşedintele PSD Marcel Ciolacu va putea să reanalizeze, alături de PSD, soluţia de comasarea a alegerilor. Sunt optimistă că preşedintele PSD şi colegii săi încă mai pot analiza aceasta opţiune. Încă se mai poate discuta acest subiect şi fac această propunere pentru că cea mai bună soluţie pentru România este să ne axăm pe reforme şi mai puţin pe sfera electorală. Obiective precum măsurile de echilibrare a bugetului şi pentru aplicarea PNRR nu se pot atinge prin patru campanii electorale, ci printr-o guvernare stabila”, a mai precizat Gorghiu.

Senatoarea PNL a mai declarat că vede anul viitor ca fiind unul „extrem de complicat şi cu un blocaj pe care nimeni nu şi-l doreşte”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Germania vrea să mute cu NATO in Groenlanda

    Germania va propune crearea unei misiuni comune NATO pentru...

    Guvernul ne anunță că impozite și mai mari vom plăti de la 1 ianuarie 2027

    Guvernul susține că majorarea medie estimată a impozitelor pe...

    Președintele Iranului: Țara este pregătită să-și asculte poporul. Oamenii sunt îngrijorați

    Președintele Iranului, Masoud Pezeshkiyan, a declarat, după două săptămâni...

    Trump sugerează că Rubio ar trebui să devină viitorul lider al Cubei

    Președintele SUA, Donald Trump, a distribuit duminică un mesaj...

    Ce armă necunoscută au folosit americanii in Venezuela

    În timpul operațiunii de capturare a președintelui venezuelean Nicolás...

    Articole relationate

    Categorii populare