spot_img
marți, 13 ianuarie, 2026
-3.7 C
București

Alina Bica ținta unui atac la Londra?

Fosta șefă DIICOT Alina Bica ar fi fost victima unui accident ciudat la Londra și s-ar afla în Costa Rica pentru tratament, a anunțat marți seară România TV.

„Dumneavoastră, ca jurnalist (n.red-i se adresa lui Victor Ciutacu), puteți cere informații pentru a vedea dacă este doar un zvon sau este adevărat. Merită a fi tratat cu toată seriozitatea. Surse din sistemul judiciar, așadar credibile, au lansat aceste informații, respectiv că doamna Bica, atunci când a depus la Înalta Curte de Casație acele înscrisuri medicale, din care reiese că este în imposibilitate de a se deplasa cel puțin pentru opt săptămâni, chiar prezenta o situație reală. Iar din informațiile – luați-le sub formă de zvon -, așa am înțeles, că dânsa a fost implicată într-un accident de circulație care nu semăna a accident de circulație, în urma căruia a suferit traumatisme grave la coloană. Din câte știu eu, evenimentul a avut loc în Londra. (…) E de văzut ce mesaje a primit cu ocazia acelui accident sau eveniment rutier, să-i spunem așa. Să nu uităm că a instrumentat dosare importante”, a declarat la România TV avocatul Maria Vasii.

În prezent Alina Bica s-ar afla în tratament medical în Costa Rica.

„Nu doresc sa devin patetica, urmare a celor declarate in fata judecatorului de drepturi si libertati, sper sa nu am situatia detinutului Crivat de la Penitenciarul Codlea, care, arestat fiind, si-a gasit inexplicabil sfarsitul la 32 de ani, doar pentru ca a vorbit de SRI”, a declarat Alina Bica in fata instantei în 2015 când a fost arestată.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Americanii testează dispozitivul sindromului Havana

    Departamentul Apărării al SUA a petrecut peste un an...

    Banii dați in secret de Cehia Ucrainei

    Fostul guvern ceh, condus de Petr Fiala, a alocat...

    LOVITURĂ PENTRU ZELENSKI: Deputații au refuzat un ministru

    Deputații ucraineni nu au aprobat astăzi numirea ministrului Apărării,...

    Trump supărat pe procurorul general

    Președintele american Donald Trump a criticat-o în repetate rânduri...

    Senator PNL de Hunedoara pe loc albastru la mall

    Știți ce înseamnă un loc albastru într-o parcare de...

    Sancțiunile americane pentru comerțul cu Iranul lovesc India

    India va fi obligată să își reconsidere politica comercială...

    Articole relationate

    Categorii populare