Alina Bica: Sper sa nu am situatia detinutului Crivat de la Penitenciarul Codlea, care, arestat fiind, si-a gasit inexplicabil sfarsitul la 32 de ani, doar pentru ca a vorbit de SRI

„Nu doresc sa devin patetica, urmare a celor declarate in fata judecatorului de drepturi si libertati, sper sa nu am situatia detinutului Crivat de la Penitenciarul Codlea, care, arestat fiind, si-a gasit inexplicabil sfarsitul la 32 de ani, doar pentru ca a vorbit de SRI”, a declarat Alina Bica in fata instantei, conform siteului Lumea Justitiei.
Despre cazul Videanu, Bica a precizat: „Mentionez ca domnul Videanu nu a luat legatura cu mine, nici direct, nici indirect. Nimeni nu mi-a solicitat sa pronunt solutia, ce am considerat-o legala, cu privire la sechestru si as proceda in aceeasi maniera si a doua oara. Ma asteptam sa vad in referatul procurorului indicarea modalitatii in care s-a stabilit legatura subiectiva intre mine si domnul Videanu, deoarece, din punct de vedere legal, complicitatea presupune stabilirea unei astfel de legaturi concrete si nu telepatice, si sunt confuza cum s-a stabilit aceasta intelegere intre mine si domnul Videanu atat timp cat noi nu ne-am intalnit, nici direct, nici indirect.”

Hot this week

Topics

Mai mult

    Băsescu cere raționalizarea carburanților: Un plin pe lună

    Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, despre criza...

    Războiul din Iran scumpește croazierele

    Din cauza războiului cu Iranul și a creșterii prețurilor...

    Scandalul ouălor cu picioare ale lui Fritz

    Instalațiile decorative amplasate în Piața Unirii au generat un conflict artistic,...

    Fost analist CIA: Războiul din Iran va crea o criză economică fără precedent

    Consecințele economice ale atacului lansat de Statele Unite și...

    Tatăl lui Elon Musk vrea să conducă o colonie de sud-africani în Rusia

    Tatăl lui Elon Musk, Errol, intenționează să organizeze și...

    Inteligența artificială nu a ajutat America in Iran

    Speranțele SUA pentru un război „fără contact” cu Iranul,...

    Articole relationate

    Categorii populare