Aliatul lui Viktor Orban: Parlamentul României cu legea Trianon insultă Ungaria

Potrivit liderului grupului parlamentar al Partidului Popular Creştin Democrat (KDNP) din Ungaria, faptul că Parlamentul României a votat încă o dată Legea Trianon, care instituie ziua de 4 iunie zi de sărbătoare, reprezintă o insultă nu numai din punctul de vedere al maghiarilor de peste graniţe, ci şi din punctul de vedere al întregii naţiuni maghiare.

KDNP este aliatul la guvernare al FIDESZ partidul condus de premierul maghiar Viktor Orban.

În declaraţia pe care a transmis-o miercuri agenţiei ungare de
presă MTI, István Simicskó a subliniat că punctul de vedere al KDNP
este acela că, în loc să provocăm noi răni, ar trebui să lucrăm la
vindecarea rănilor istorice, la acceptarea diferenţelor culturale
şi la construirea de punţi. Tocmai de aceea, decizia Parlamentului
România este una tristă şi revoltătoare, a spus Simicskó.

Politicianul ungar a mai adăugat că, în secolul al XXI-lea,
este de aşteptat ca fiecare stat european să dea dovadă de un
comportament uman şi tolerant faţă de cei de altă etnie. Această
valoare europeană fundamentală este ignorată de parlamentul român.
Pentru KDNP rămâne o prioritate apărarea maghiarilor de peste
graniţele Ungariei, a declarat Simicskó.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare