Alianța Opoziției turce s-a rupt înaintea de înfruntarea cu Erdogan din 14 mai

Alianţa de şase partide de opoziţie din Turcia s-a fracturat vineri în privinţa alegerii unui candidat comun pentru a-l înfrunta pe preşedintele în exerciţiu Recep Tayyip Erdogan la alegerile de la 14 mai, informează AFP şi Reuters conform Agerpres.

Fondatoarea şi preşedinta Partidului Bun (IYI), Meral Aksener, a refuzat să susţină candidatura lui Kemal Kilicdaroglu, şeful CHP, principala formaţiune din această platformă, ales de cinci dintre cele şase partide.

Partidul Bun este a doua cea mai importantă formaţiune a alianţei.

Într-o alocuţiune televizată, Meral Aksener a spus că alegerea lui Kilicdaroglu, care urmează a fi oficializată luni, a rezultat din „mici calcule” contrare interesului general al Turciei.

„Începând de ieri, Masa celor Şase (supranumele alianţei – n.r.) şi-a pierdut capacitatea de a reflecta voinţa naţiunii”, a spus ea.
„Această alianţă nu mai este o platformă de bun simţ în care să se poată vorbi despre potenţiali candidaţi: ea a devenit un birou notarial care lucrează la aprobarea unui singur candidat”, a denunţat ea.

Meral Aksener a făcut apel la primarii populari ai oraşelor Istanbul şi Ankara, Ekrem Imamoglu şi Mansur Yavas, ambii membri ai CHP, să candideze la prezidenţiale.

„Naţiunea vă iubeşte, naţiunea vă cere”, a spus ea la finalul unei reuniuni cu cadrele partidului său.

Susţinându-l pe „preşedintele său” Kemal Kilicdaroglu, Yavas s-a declarat pregătit marţi să îşi îndeplinească „datoria” dacă alianţa i-o cere.

Imamoglu şi-a exprimat clar sprijinul pentru o candidatură a preşedintelui CHP.

Liderii celor şase partide de opoziţie s-au întâlnit joi, cu aşteptarea să cadă de acord asupra unui candidat comun, ce urma să fie Kilicdaroglu, însă după întâlnire s-au intensificat relatările despre neînţelegeri între formaţiuni.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce se știe despre scandalul din casa de lângă Kiev

    Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a deschis trei...

    Atacul la frigiderele supermarketurilor lovește și România

    În noaptea de 2 noiembrie, frigiderele din peste 100...

    Vučić anunță că noua Putere de la Belgrad vrea să închidă un post de televiziune care îl susține

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Zelenski o acuză de „înaltă trădare” pe fosta sa purtătoare de cuvânt

    Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) și Procuratura Generală...

    Lovitura de la Binance de 6,34 miliarde dolari: Cum au lovit hackerii

    Platforma de schimb de criptomonede Binance a publicat un...

    „Țara Severinului – Oameni. Fapte. Locuri”

    Vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru, și administratorul public...

    Omanul, unul din câștigătorii războiului din Iran

    Omanul se remarcă ca unul dintre câștigătorii economici ai...

    Articole relationate

    Categorii populare