spot_img
1.7 C
București
vineri, decembrie 20, 2024
AcasăAnalizeAlianţa Maghiară din Transilvania a obținut 10 primari și acuză UDMR

Alianţa Maghiară din Transilvania a obținut 10 primari și acuză UDMR

-

Alianţa Maghiară din Transilvania (AMT) a obţinut 10 mandate de primar în urma alegerilor locale de duminică şi a susţinut trei candidaţi independenţi, care au reuşit să obţină victorie în fruntea unor primării, a declarat, luni după-amiază, István Csomortányi, copreşedintele Alianţei, la o conferinţă de presă, la Oradea. Copreşedintele a considerat un succes important faptul că, în mai multe centre din microregiunile Ţinutului Secuiesc, candidaţii AMT au obţinut mandate de primar. Acesta i-a menţionat pe János Hunor Koncz, care a fost ales primar la Cristuru Secuiesc, şi pe Csaba Lőrincz, la Vlăhiţa. Tot un succes al Alianţei a fost menţionat şi independentul János Benedek Huszár, care a devenit primar al oraşului Baraolt, transmite agenția maghiară de știri MTI.

- Reclama -

Politicianul a adăugat că există două localităţi în judeţul
Harghita unde au solicitat renumărarea voturilor, deoarece cei doi
candidaţi ai AMT au pierdut cu 10, respectiv 22 de voturi.

- Advertisement -

István Csomortányi a avertizat că cele aproximativ 44 000 de
voturi obţinute de candidaţii AMT şi cele aproximativ 340 000 de
voturi obţinute de UDMR nu reprezintă 5% din totalul voturilor
exprimate în România. Potrivit politicianului, acest lucru înseamnă
că partidele maghiare ar trebui să-şi unească forţele înainte de
alegerile parlamentare din 6 decembrie, dacă nu vor să pună în
pericol reprezentanţa maghiară la Bucureşti.

Eşecul candidaţilor AMT că nu au putut obţine mandate în
Consiliul Local Oradea şi nici în Consiliul Judeţean Bihor,
potrivit politicianului, se datorează dezinformării UDMR. În opinia
sa, dezinformarea a constat în faptul că UDMR, folosindu-se de
declaraţiile “actorilor politici din Ungaria”, i-a catalogat pe
candidaţii AMT fără şanse, creând astfel incertitudine în rândul
electoratului. Datorită acestui fapt, candidaţii AMT nu au putut
obţine mandate în Consiliul Local şi Consiliul Judeţean, a explicat
Csomortányi.

- Advertisement -

“Prin avalanşa de minciuni din ultimele săptămâni, UDMR a
privat Oradea de un viceprimar maghiar, iar judeţul Bihor de un
vicepreşedinte maghiar”,
a declarat politicianul.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img