Acţiunile companiilor legate de infrastructura pentru inteligenţă artificială şi titlurile SpaceX, compania lui Elon Musk, au scăzut miercuri, după ce democrata Gina Hinojosa a câştigat alegerile pentru funcţia de guvernator al statului Texas în faţa republicanului Greg Abbott, aflat la conducerea statului din 2015. Investitorii se tem că noua administraţie ar putea frâna construcţia de centre de date într-una dintre cele mai importante pieţe pentru dezvoltarea AI din SUA, scrie ZF.
Potrivit CNBC, contractele futures pe indicele Nasdaq-100 au scăzut cu 0,8% în tranzacţiile de peste noapte, de peste două ori mai mult decât cele pe Dow Jones, iar fondul tranzacţionat la bursă State Street Technology Select Sector SPDR a pierdut 2%. Acţiunile CoreWeave au coborât cu 7%, cele ale SpaceX cu 6%, iar Nebius Group şi Oracle au scăzut fiecare cu 4%.
Hinojosa, declarată câştigătoare de Associated Press, a promis în campanie un moratoriu imediat asupra noilor centre de date, până când legislativul statului adoptă măsuri de protecţie şi le oferă texanilor un cuvânt de spus în privinţa amplasării acestora. Ea a cerut şi eliminarea facilităţilor fiscale acordate centrelor de date de tip hyperscale printr-o lege din 2015 semnată de Abbott, care prevede scutiri pe o perioadă de 20 de ani, precum şi obligarea dezvoltatorilor să suporte costurile extinderii reţelei electrice.


