Albania va depăși România la turism: „O țară care era paria Europei a ajuns deja să ne dea lecții în turism”

Albania ne va depăși din punct de vedere încasări din turism și număr de turiști străini în 2023, o țară despre care în urmă cu 10 ani se făceau glume, a declarat, miercuri, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Dumitru Luca, într-o conferință organizată de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR).

„Ce înseamnă turismul efectiv în niște cifre chioare în România? Dacă ne uităm tot pe cifrele anului trecut, vedem că 86% din încasările din turism și activități conexe au venit de la turiștii români și doar 14% de la turiștii străini. Cei 1,5 milioane de turiști străini de care vorbeam mai devreme au stat în România undeva între 2 și 3 nopți. Asta este durata media sejurului, cam 2,6 nopți. Este foarte puțin comparativ cu cu alte țări. Iar cei 14% din încasări ne pun, de asemenea, la coada Europei. Dacă ne uităm, de exemplu, la Bulgaria, unde ponderea a fost cam jumate-jumate turism intern versus incoming, nu mai spun de țările cu tradiție în turism (…), iar după cum se văd cifrele, anul acesta până și Albania ne va depăși din punct de vedere încasări din turism și număr de turiști străini. Dacă în urmă cu 10 ani făceam glume pe seama turismului în Albania, iată că nu mai e glumă. O țară care era paria Europei a ajuns deja să ne dea lecții în turism”, a spus Dumitru Luca, potrivit Agerpres.

Hot this week

Topics

Mai mult

    CUTREMUR LA KIEV: Procurorul General al Ucrainei a dispărut după declanșarea unei anchete

    Procurorul general al Ucrainei, Ruslan Kravchenko, este dispărut de...

    Vučić anunță ce va face când va fi premier: 12 miniștri, nu 32

    Președintele sârb Aleksandar Vučić a declarat că, dacă va...

    Republicanii care candidează la alegerile intermediare pentru Congresul SUA se distanțează de Trump

    Republicanii care candidează la alegerile intermediare pentru Congresul SUA...

    Corupție la vârful Procuraturii de la Kiev și anchetă la biroul lui Zelenski

    Biroul Național Anticorupție din Ucraina (NABU) și Procuratura Specializată...

    O mizerie a lui Kovesi după 14 ani

    Avocatul Sergiu Bogdan a declarat vineri, într-o conferință de...

    Articole relationate

    Categorii populare