ALARMĂ ÎN GERMANIA/ VRS lovește copiii sub 4 ani. Pediatria aproape de colaps

Şefii secţiilor de pediatrie din spitalele germane au avertizat marţi că se tem de un ”colaps” ce ar putea fi provocat de valul de cazuri de virus respirator sinciţial (VRS) la copii, situaţie agravată de pandemia COVID-19, relatează agenţia EFE conform Agerpres.

Această afecţiune virală afectează în special copiii cu vârste de sub patru ani şi creşterea numărului îmbolnăvirilor în sezonul rece este obişnuită, dar medicii germani atrag atenţia asupra durităţii cu care loveşte VRS anul acesta.

Printre cauzele acestei evoluţii ei menţionează măsurile de izolare din iarna trecută, care au făcut ca mulţi copii să nu se imunizeze şi acum se infectează masiv.

Asociaţia medicilor pediatri din Germania a avertizat în acest context că secţiile de pediatrie ale spitalelor riscă o ”saturaţie dramatică” în lunile următoare, insistând faţă de guvernul german să ia măsuri pentru evitarea unei situaţii de ”colaps”.

Potrivit şefului acestei asociaţii, Andreas Trotter, 78% din clinicile pediatrice germane au deja astfel de probleme şi sunt nevoite să sisteze noile internări şi trimit copiii bolnavi către alte spitale, uneori foarte departe.

Saturaţiei provocare de numărul mare de infectări cu VRS se adaugă insuficienţa personalului specializat şi a paturilor în clinicile germane de pediatrie, întrucât pandemia de COVID-19 a impus o realocare a resurselor sanitare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Dovada că Miruță de la Apărare/USR a fost membru PSD. De 2 ori

    Radu Dinel Miruță, în prezent ministru al Apărării, a...

    Bloomberg: Războiul din Orient lovește Ucraina

    Utilizarea la scară largă a rachetelor Tomahawk pentru a...

    Ungaria consideră industria alimentară sector strategic

    Industria alimentară va continua să reprezinte un sector important...

    Războiul din Orient lovește Moët Hennessy Louis Vuitton și alte companii de lux

    Acțiunile companiilor globale de lux precum Moët Hennessy Louis...

    Vučić: Europa va avea parte de iad

    Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a declarat astăzi că, dacă...

    Kremlinul preferă să nu discute declarațiile lui Trump conform cărora Cuba va fi următoarea sa țintă

    Kremlinul preferă să nu discute declarațiile președintelui american Donald...

    Articole relationate

    Categorii populare