Al doilea prim vicepreședinte PNL dă semnalul: PNL să nu confunde demnitatea cu încăpăţânarea. Ar fi o eroare istorică plecarea de la guvernare

Prim-vicepreşedintele PNL Nicoleta Pauliuc, preşedintă a Organizaţiei de Femei a PNL, transmite marţi că îl respect pe Ilie Bolojan pentru întreaga sa carieră, dar şi-ar dori ca PNL să nu confunde demnitatea cu încăpăţânarea, şi consecvenţa cu rigiditatea. El a arată că PNL trebuie să rămână parte a unei guvernări pro-europene şi ar fi o eroare istorică să plece de la guvernare. 

”Îl respect pe Ilie Bolojan pentru întreaga sa carieră şi pentru lucrurile îndrăzneţe pe care şi le-a asumat ca premier. Şi mi-aş dori ca, în acest punct de cotitură, PNL să nu confunde demnitatea cu încăpăţânarea, şi consecvenţa cu rigiditatea. Alături de Ilie Bolojan, PNL şi-a asumat în ultimele luni reforme grele. Am pierdut puncte în sondaje, am încasat costul politic. Acum, când aceste măsuri încep să dea roade, ar fi o eroare istorică să plecăm de la guvernare şi să îi lăsăm pe alţii să culeagă beneficiile unor măsuri pentru care noi am plătit. Aceasta nu ar fi demnitate — ar fi abandon”, spune Nicoleta Pauliuc.

Ea arată că ”PNL trebuie să rămână parte a unei guvernări pro-europene, cu patru condiţii ferme: parcursul euro-atlantic al României reconfirmat fără echivoc, continuarea reformelor începute de Guvernul Bolojan, parteneriatul cu Preşedintele asumat ca atare — nu negat la televizor, şi excluderea AUR semnată în scris de toţi partenerii de coaliţie, fiecare cu propria semnătură”.

”Cred în PNL. Am rezistat la furtuni mai grele. Vom rezista şi acum — dar de la masa la care se decide direcţia României, nu din sala în care se comentează deciziile altora”, subliniază Nicoleta Pauliuc.

Este al doilea prim-vicepreşedinte al PNL care cere ca partidul să rămână la guvernare, după ce prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a declarat, marţi, după ce a fost votată moţiunea de cenzură, că nu trebuia să se ajungă în această situaţie, iar negocierile trebuiau să continue.

”PNL este un partid cu relevanţă strategică pentru România”, susţine Predoiu, adăugând că liberalii nu trebuie să abandoneze guvernarea.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Cercetător în inteligență artificială care a lucrat la Anthropic și OpenAI: Ne poate ucide

    Cercetătorul în inteligență artificială Jacob Coxan, care a lucrat...

    Deputată ucraineană: Americanii au venit cu condiții mult mai dure pentru pacea cu Rusia

    Agenția de presă Bloomberg preia, pe fondul vizitei efectuate...

    Merz a anulat o convorbire telefonică cu Trump

    Cancelarul german Friedrich Merz a anulat o convorbire telefonică...

    AfD se pregătește de victoria in Mecklenburg-Pomerania Inferioară: Unii lideri CDU cer colaborare cu AfD

    După succesul electoral din Saxonia-Anhalt, partidul AfD domină sondajele...

    Articole relationate

    Categorii populare