O bombă de proporții a căzut azi, după ce Revista 22 a publicat numele unor colaboratori ai Securității, printre care se regăsesc cele ale ziaristului Cornel Nictorescu, ale purtătorului de cuvînt al BNR, Adrian Vasilescu, ale lui Darie Novăceanu, recent decedat la Madrid, ori ale proaspăt alesului președinte al Academiei, Ioan Aurel Pop. Aceștia ar fi avut drept misiune de la Securitate să monitorizeze emigrația românească și sunt acuzați de a fi făcut poliție politică în toată regula, scrie Inpolitics.
Materialul este semnat de cercetătorul Mădălin Hodor, din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, și prezintă nume din prima listă a colaboratorilor aflați în legătura UM 0225, unitatea din cadrul Departamentului Securităţii Statului (DSS) care se ocupa de urmărirea emigraţiei româneşti.
”În februarie 1985, generalul-locotenet Aristotel Stamatoiu, şeful Centrului de Informaţii Externe, a emis un ordin prin care le cerea tuturor unităţilor subordonate să-şi actualizeze situaţia surselor aflate în legătură şi să transmită datele lor complete către UM 0503 (Cartoteca CIE). Drept urmare, la 13.05.1985, UM 0225, unitatea care se ocupa de urmărirea emigraţiei româneşti, a întocmit un tabel conţinând numele colaboratorilor pe care îi avea în legătură la acea dată, tabel pe care l-a înaintat conform ordinului către UM 0503. Așa numita ”Brigadă Antiemigrație” se ocupa cu ”contracararea acţiunilor ostile RSR desfăşurate de centrele de propagandă din străinătate.” Pintre cele 200 de nume aflate pe respectiva listă se află nume sonore ale intelectualităţii româneşti: istorici (Ioan Aurel Pop, Dan Berindei, Ioan Chiper, Radu Constantinescu), sociologi (Dorel Abraham, Ştefan Costea), ziarişti (Cornel Nistorescu, Adrian Vasilescu, Mihai Pelin), filologi (Ştefan Cazimir, Ion Coja, Ion Deaconescu), medici (Petre Ciobanu, Constantin Gorgos) etc se arată în material.
UM 0225. Poliţia politică a exilului românesc
”Despre UM 0225 din cadrul fostului Departament al Securităţii Statului se ştiu foarte puţine. Nu s-a scris mai nimic în toţi aceşti ani şi nu fără motiv pentru că sub enigmaticul indicativ s-a ascuns, înainte de 1989, una dintre cele mai nocive unităţi ale spionajului comunist. Spun „spionaj” pentru că în conformitate cu organigrama Securităţii unitatea făcea parte din Centrul de Informaţii Externe (CIE sau UM 0544). Nu ar trebui totuşi să vă lăsaţi păcăliţi de titulatura simandicoasă (în cazul în care vă număraţi printre cei care cred că spionajul ceauşist era altceva faţă de securitatea internă) căci atribuţiile ei de serviciu nu aveau deloc legătură cu spionajul. Aveau în schimb legătură cu poliţia politică. În ceea ce priveşte natura activităţii desfăşurate de ofiţerii care lucrau acolo, singura deosebire faţă de ceea ce făceau colegii lor de la direcţiile interne consta în faptul că „ţintele” nu erau românii din „marele penitenciar RSR”, ci aceia care reuşiseră să fugă din el. Emigranţii. Cei care îl „necăjeau” pe Ceauşescu, cu precădere în anii 80’, „defăimând realizările patriei noastre socialiste” (ca să folosesc o sintagmă clasică readusă, iată, astăzi, din nou la modă) Tocmai de aceea unitatea era cunoscută sub titulatura „Brigada Emigraţie” sau chiar şi mai explicit „Brigada Antiemigraţie”. Cu accentul pe „anti”.” mai scrie cercetătorul.
REACȚIA LUI IOAN AUREL POP:
„Nu stiu despre ce e vorba, modul de prezentare mi se pare insa insiduos, pentru ca da impresia ca aceia care apar acolo au fost colaboratori ai Securitatii, sub forma ei externa. Eu nu am semnat niciun acord de colaborare, cu nicio forma a Securitatii, nici interna, nici externa”, ne-a spus istoricul Pop.
Acesta a relatat care ar putea fi conexiunea si cum ar fi putut sa apara numele sau pe lista publicata de cercetatorul Madalin Hodor, ca facand parte din Brigada antiemigratie a Securitatii.
„Ce cred ca poate sa fie este rezultatul unui raport stiintific pe care l-am avut cu profesorul meu, academicianul Stefan Pascu, care era seful meu de catedra si coordonatorul de doctorat.
Eu am intrat in catedra in 1984, dupa patru ani de stagiatura, asa era atunci, si am fost rugat, prin 1985, daca nu ma insel, pana spre 1987, din timp in timp, sa ii dau articole de popularizare a istoriei noastre, pentru ca domnia sa, care calatorea mult in Occident, poate sa mi le publice in Germania. Mi-a si precizat ca e vorba despre o revista a emigratiei romane sau asa ceva.
Nu puteam sa refuz, era seful meu, dar nici nu aveam de gand sa refuz, pentru ca a publica, inainte de 1989, intr-o revista serioasa, chiar in strainatate, era aproape de neimaginat. Posibilitatile de publicare in reviste serioase, in afara celor de partid in care eu nu am scris niciodata, erau infime”, a spus Ioan Aurel Pop.
Aceasta a reiterat faptul ca nu i s-au permis decat trei iesiri din tara, inainte de 1989:
„Tocmai pentru ca el era liber sa calatoreasca si eu nu, nu am calatorit in strainatate, nici la o bursa in Germania nu m-au lasat sa ma duc, am fost doar la Budapesta, la Moscova o data si la Varna, intr-o vara, pe litoral. Asa era inchisoarea in care traiam cu totii. A da materiale de istorie de specialitatea mea, despre Stefan cel Mare, despre Mihai Viteazu era onorant si onorabil, am muncit mult la acele articole, stiind ca mi se publica in strainatate.
Am vazut ca in dreptul numelui meu scrie „NU”. Stiu, din ce am citit dupa 1989, ca aceasta directie se ocupa cu dezbinarea emigratiei romane, dar in momentul acela, cand profesroul Pascu mi-a cerut materiale de istorie si nu altceva, mi s-a parut onorant si onorabil”, a explicat Ioan Aurel Pop, recent ales presedinte al Academiei Romane. (sursa: ziare.com)
