Agenții lui Klemm

COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITICS)

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Hans Klemm, a primit azi decoraţia regală “Nihil Sine Deo”, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Elisabeta, ocazie neașteptată pentru a devoala public de unde își culege datele pe baza cărora critică, de ani de zile, deciziile privind justiția autohtonă.

În timpul discursului rostit cu acest prilej, Klemm a vorbit, conform Agerpres, despre prieteni, mulţi prezenţi la dineu, care l-au ajutat să se implice sau să înţeleagă societatea românească. Printre ei s-au numărat Sorin Mîndruţescu, Dragoş Bucurenci, Lazăr Comănescu, Mircea Dumitru, Corina Şuteu şi “prima legătură” pe care a avut-o cu România, cel care i-a fost profesor – Matei Călinescu.

Foarte interesant, ambasadorul american a dezvăluit însă cine sunt persoanele care îl informează în legtură cu evoluția justiției de la noi, atunci cînd le-a mulțumit lui Valeriu şi Cristianei Stoica, despre care a spus că l-au ajutat să înţeleagă “evoluţiile din jurisprudenţa română”.

Valeriu Stoica este fostul ministru al Justiției din mandatul CDR, rămas celebru după dezincriminarea ”accidentală” a bancrutei frauduloase, acum aproape două decenii, spre bucuria unor mari infractori. Totodată, el a fost nominalizat cîndva de un alt ministru al Justiției, Rodica Stănoiu, drept membru al unei grupări transpartinice de politicieni care fac și desfac în mod ocult treburile în stat și un mare apropiat al sforarului Viorel Hrebenciuc:
”Cînd PSD a luat guvernarea, am fost cu mainile legate efectiv ca sa rezolvam si noi o serie de probleme in legatura cu anumiti oameni. Legaturile dintre Viorel Hrebenciuc si Valeriu Stoica erau atat de puternice, incat pentru niste chestiuni care puteau fi rezolvate intr-un anumit fel, la un moment dat Hrebenciuc a spus ca-i ”arunc in aer” legaturile cu liberalii – celebrul protocol pe care dupa aceea Stoica l-a rupt la televiziune”, a povestit Stanoiu în ianuarie 2010, la Antena 3.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare