Afacerile fondurilor de investiții în războiul din Ucraina:Volumele de negociere a datoriilor companiilor rusești și ucrainene au crescut de la mai puțin de 100 de milioane de dolari înainte de 24 februarie la 300 de milioane de dolari și la 500 de milioane de dolari la începutul lunii martie

Mai multe fonduri speculative sunt foarte active de la începutul invaziei rusești în Ucraina. Valoarea tranzacțiilor cu active rusești sau ucrainene a crescut de două sau trei ori față de perioada de dinaintea războiului, potrivit datelor pentru luna martie publicate săptămâna trecută de mai multe instituții media de specialitate, transmite France24 conform RFI.

„Primesc o mulțime de telefoane de la unele cunoștințe care mă întreabă dacă ar trebui să cumpere active rusești devalorizate [din cauza războiului]. Le spun că ar fi ca și cum ar cumpăra „obligațiuni” germane în timpul Holocaustului. Aveți puțină decență!”, spune Bill Browder, CEO al fondului de investiții Hermitage Capital Management.

Acest om de afaceri american este uimit, de mai bine de o lună, de lăcomia unor speculatori care nu văd în războiul din Ucraina nimic altceva decât o oportunitate de afaceri.

Primele cifre care încep să apară  îi dau dreptate: „Volumele de negociere a datoriilor companiilor rusești și ucrainene au crescut de la mai puțin de 100 de milioane de dolari înainte de 24 februarie la 300 de milioane de dolari și la 500 de milioane de dolari la începutul lunii martie. Iar de atunci, valoarea tranzacțiilor a rămas cu mult peste 100 de milioane de dolari”, remarcă Alexandre Baradez, analist financiar la IG France, contactat de France 24. „Nu au existat niciodată atât de multe tranzacții pe titluri rusești din martie 2020”, observă și agenția Bloomberg.

E vorba de cei care sunt disperați să scape de activele rusești sau ucrainene pe care le aveau în portofoliu. Acest lucru nu este surprinzător: „Marile fonduri instituționale și băncile nu doresc să rămână cu acțiuni ale unor companii dintr-o țară afectată de sancțiuni fără precedent. Este foarte rău pentru reputația lor, iar clienții acestor fonduri doresc adesea să nu fie asociați cu războaiele”, explică Alexandre Baradez.

Dar ceea ce este mai surprinzător este faptul că, de cealaltă parte, sunt cei care cumpără. Coloanele de tancuri rusești care avansau spre Kiev și bombardarea intensă a orașelor ucrainene nu i-au împiedicat pe specialiștii în speculații, precum fondurile Aurelius, Silver Point și GoldenTree, să profite de această oportunitate, relata Financial Times pe 24 martie.

„Este vorba de fonduri specializate în general în cumpărarea și vânzarea de datorii de stat a unor țări aflate în dificultate financiară și care au considerat că pot fi făcuți bani în Rusia și Ucraina”, spune Alexandre Baradez. El estimează că nu trebuie să existe mai mult de câteva zeci de fonduri speculative care îndrăznesc în prezent să facă afaceri în Rusia.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Xi in America: Ce va discuta cu Trump? Urmează alte 2 întâlniri până la finalul anului

    Președintele chinez Xi Jinping începe, pe 23 septembrie, prima...

    Americanii nu au încredere in politica externă a lui Trump

    Doar 29% dintre americani au o opinie pozitivă despre...

    Prietena lui Coldea de la șefia serviciilor secrete albaneze arestată

    Scandal de proporții în Albania, după ce Vlora Hyseni,...

    Economia României a scăzut sub nivelul Serbiei

    Economia României este sub nivelul celei din Serbia, arată...

    Fost premier polonez: Ucraina a vrut să ne atragă in război prin unirea celor 2 țări

    Fostul premier al Poloniei, Jarosław Kaczyński, a vorbit despre...

    Mehedințiul va avea Centru de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor-adulți și copii

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a convocat o...

    Scandalul exporturilor de ovine: Bruxelles-ul aruncă problema in România

    Comisia Europeană confirmă pentru RFI că planul de dublă...

    SRI, semnal de alarmă: Declin demografic structural

    ”România se confruntă cu un declin demografic structural, marcat...

    Articole relationate

    Categorii populare