Afacerea SAFE începe să miroasă a cârnați nemțești și brânză franțuzească. Președintele polonez vrea să respingă programul

Organizația Patronală ‘Industria de Apărare’ (OPIA) și membrii săi nu au fost întrebați și nici nu au fost chemați la niciun fel de discuții formale de către autoritățile care se ocupă de programul SAFE, a declarat, marți, pentru AGERPRES, Răzvan-Marian Pîrcălăbescu, președintele organizației, directorul general al Companiei Naționale ROMARM SA.

Polonia prin președintele său a anunțat că studiază respingerea acordului SAFE deoarece avantajează doar companiile germane si franceze si va însemna si o cedare a suveranității Varșoviei.

‘Până acum, OPIA și membrii ei nu au fost întrebați și nici nu au fost chemați la niciun fel de discuție formală. Informal, am mai avut discuții cu diferiți parteneri străini’, a precizat șeful ROMARM.

Întrebat cine ar fi trebuit să cheme la discuții companiile din industria de apărare pentru fondurile din mecanismul SAFE al Comisiei Europene, Pîrcălăbescu a precizat: ‘Guvernul României, autoritățile care se ocupă de programul SAFE!’

Potrivit președintelui OPIA, programul SAFE este extrem de important pentru industria românească de apărare, de stat sau privată.

‘Programul SAFE este foarte important. România are o alocare de fonduri de 16,68 miliarde de euro. Este o sumă extrem de bună, mai ales dacă va fi utilizată pentru industria națională de apărare. Investițiile trebuie făcute în special către operatorii economici deja acreditați pe Legea 232, Legea industriei de apărare. Dacă aceste fonduri nu vor fi utilizate pentru industria națională de apărare, există riscul ca ele să nu-și atingă obiectivul. Atunci când vom rambursa creditul în 30-40 de ani, ne putem da seama că nu au avut efectul scontat’, a declarat Răzvan-Marian Pîrcălăbescu.

El consideră că operatorii economici din industria de apărare din țară ar trebui neapărat consultați în perioada următoare.

‘Ar trebui să se facă o consultare cu industria de apărare, fiindcă altfel unde pot fi făcute toate aceste investiții? Să faci ‘Greenfield Defense’ astăzi, pe 16 miliarde de euro, nu ai capacitatea necesară, fiindcă ai nevoie de acreditări. Acreditările pentru industria de apărare durează de obicei între doi și trei ani. Singura opțiune viabilă pentru programul SAFE este de a face investițiile deja în infrastructura existentă fie că vorbim de ROMARM, fie că vorbim de celelalte companii private. Doar aici le-am putea face repede, să nu pierdem această oportunitate și să dăm banii înapoi, chiar dacă ei sunt împrumut’, a mai spus Pîrcălăbescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Unde îl pot lovi democrații pe Trump

    Victoria Partidului Democrat în alegerile intermediare din SUA a...

    Macron spune că liderii europeni de azi sunt zero: Îmi e dor de Merkel

    Președintele francez Emmanuel Macron a evaluat întâlnirile cu liderii...

    Revolte la Kiev din cauza penelor de curent: Avem 20 de minute pe zi

    Locuitorii din Kiev au blocat drumurile din apropierea localităților...

    Anticorupția de la Kiev îl vrea pe șeful parlamentarilor lui Zelenski

    Înalta Curte Anticorupție a Ucrainei a ordonat procurorului general...

    Unii republicani discută „viața după Trump”

    În urma înfrângerii lor la alegerile intermediare din 3...

    Dispariția trezorierului lui Vučić

    În Serbia, unul dintre aliații cheie ai fostului președinte...

    Trump: Democrații vor fi distruși dacă vor încerca destituirea mea

    Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul...

    Articole relationate

    Categorii populare