Afacerea facturilor mari la energie: 70% din energie este produsă în centralele statului român

„Este dramatic. La noi în ţară nu este bine. Ar trebui ca în strategia noastră, pe prima pagină, să fie scris foarte clar obiectivul de a avea un preţ mic. E clar că nu vin investitori consumatori la noi dacă avem acest preţ al energiei. Încep prin a vă spune că circa 70% din energia produsă în România este produsă în centralele statului român, deci ar putea controla foarte bine preţul energiei. În fiecare centrală mare ar trebui să existe o analiză foarte serioasă privind preţul de producţie şi marja de profit. Aici trebuie stabilit un profit normal, de 10-15%, nu facem profituri de 30%-40% în detrimentul consumatorilor.“, spune Ştefan Gadola, vicepreşedintele EnergoBit.

Statul român, cel care acum caută mecanisme fine pentru scăderea facturilor în doi ani, prin companiile sale este cel mai mare producător de energie local, cu o pondere de circa 70% în producţia totală de energie. Din factură, 52% este preţul energiei, iar 25% sunt tarifele de transport şi distribuţie. Restul merg tot la stat sub formă de TVA, mărită şi ea de la 1 iulie, sau accize. Dintre companiile de stat, Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie local, o maşinărie de făcut bani, cu active deja amortizate. Nuclearelectrica şi Complexul Energetic Oltenia completează podiumul, toate de stat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare