Afacerea care lovește guvernul de dreapta de la Sofia

O anchetă realizată de site-ul de investigații Bivol, partener oficial al Wikileaks, ale căror rezultate au fost făcute publice de postul de radio Europa Liberă este pe cale de a provoca cel mai mare scandal politic din Bulgaria în ajunul alegerilor europarlamentare din 26 mai.
La Sofia s-a aflat că unii lideri ai partidului GHERB, de dreapta, aflat la putere, au procurat apartamente de lux la prețuri de 4-5 ori sub cele ale pieții, transmite Radio Europa Liberă.

RELATAREA RADIO EUROPA LIBERĂ:

Este vorbă de achiziționarea, de către unii lideri ai partidului GHERB, la prețuri de 4-5 ori sub cele ale pieții, a unor apartamente de lux de 240-315 m.p. în cartierul rezidențial Iztok. Numărul 2 în GHERB, ex-ministrul de interne Țvetan Țvetanov, ministrul justiției Țețka Țaceva, ex-ministrul culturii Vejdi Rașidov și adjunctul ministrului sportului dna Vania Koleva, nașa lui Țvetanov, au plătit cu între 627 și 800 de euro metrul pătrat într-un bloc ce a primit premiul pentru cea mai frumoasă clădire a anului 2018.

Apartamentul lui Țvetanov are un lift propriu care duce la cele două garaje subterane ale familiei. În cartierul respectiv firma de construcții Artex practică în relațiile cu clienții prețuri între 2600 și 3500 de euro m.p.

Al doilea politician în ierarhia GHERB a calificat acuzațiile drept un atac cu caracter electoral, lipsit de baze legale.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kosovo a fost forțată de UE să renunțe la legea care expulza practic sârbii

    Presate de Uniunea Europeană, autoritățile din Kosovo au indicat...

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Articole relationate

    Categorii populare