spot_img
3.9 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
Acasă#WhiteHouse2016Adrian Severin: România va trebui să înțeleagă că ordinea lumii se schimbă

Adrian Severin: România va trebui să înțeleagă că ordinea lumii se schimbă

-

Gândirea strategică a României va trebui să pornească de la ideea valorificării vechilor relații cu America, „în condițiile unei ordini multipolare și, mai ales, în condițiile în care va trebui să își redobândească suveranitatea”, având în vedere că nu se mai poate conta din punct de vedere strategic pe SUA ca „unică ancoră a ordinii mondiale”, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, fostul ministru de Externe Adrian Severin.

- Reclama -

„România va trebui să înțeleagă că ordinea lumii se schimbă, că în această nouă ordine polii de putere vor fi mai mulți, iar seturile de valori vor fi, de asemenea, mai multe și, în această lume a diversității, va trebui să-și găsească un loc și totodată aliați. Pentru o bună bucată de vreme, America va rămâne cea mai importantă putere a lumii, dar nu va mai fi capabilă să îndeplinească rolul unui imperiu global, iar semnalul dat de electoratul american indică faptul că nici poporul american nu-și mai dorește un asemenea rol. De aici trebuie să pornească gândirea strategică a României, pentru a permite să-și valorifice vechile relații cu America, în condițiile unei ordini multipolare și, mai ales, în condițiile în care va trebui să-și redobândească suveranitatea. Nu mai putem conta exclusiv din punct de vedere strategic pe Statele Unite ca unică ancoră a ordinii mondiale și cu atât mai puțin putem crede că vasalitatea față de America este garanția securității noastre”, a afirmat Severin.

- Advertisement -

Potrivit acestuia, rezultatele alegerilor din SUA reprezintă o victorie a autenticității într-o țară în care nu pentru prima oară candidatul mai autentic în atitudinile sale a fost preferat celui perceput a fi artificial.

„Cu mai mulți ani în urmă am scris un articol în care am apreciat că George Bush Jr. a reușit să câștige în fața contracandidatului său de la acea vreme tocmai pentru că fost superior la capitolul autenticității și nu la capitolul programe politice. De data aceasta, însă, avem de-a face cu un mesaj mult mai profund și mai important. De această dată bătălia electorală nu s-a purtat între republicani și democrați, ci între ‘America profundă’ și un sistem de guvernare, respectiv un sistem de administrare a puterii pe care America profundă nu-l mai acceptă și care a transformat de fapt această Americă într-o colonie a unui imperiu plutocratic global. Din acest punct de vedere, chiar dacă sunt conștient că orice câștigător al alegerilor prezidențiale americane va putea evolua în continuare în perimetrul trasat de rețeaua instituțiilor birocratice americane, sunt convins că America intră într-o mare transformare, care va permite ‘visului american’ să renască, dar numai în măsura în care el nu mai pretinde să fie un vis global, ci un vis alături de alte vise ale altor națiuni. Aceasta presupune schimbarea ordinii mondiale și cred că această schimbare, chiar dacă nu se va produce într-un ritm foarte rapid, va fi de acum de neoprit, împinsă inclusiv de voința poporului american, care nu mai acceptă să fie exploatat social acasă și repudiat strategic în lume de dragul unor interese oligarhice supranaționale. Din punctul de vedere al României, aceasta presupune regândirea politicii noastre externe, care, în ultimii ani cel puțin, a jucat totul pe cartea unipolarismului american de tip neoconservator și neoliberal”, a susținut Adrian Severin.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img