Fostul premier Adrian Năstase a lansat recent o ediție revizuită a unei cărți mai vechi, ”Cele două Românii”, la 20 de ani de la prima ediție. În prefață, Năstase face o radiografie devastatoare a situației României actuale, de la peisajul politic la cel intelectual ori mediatic, una dintre concluziile amare fiind că am ajuns ”Țara lui „Bă””. ”Înaintăm în anii mileniului trei privind exclusiv în urmă” constată fostul premier. Subtitlurile aparțin Inpolitics, care a făcut selecția.

”Emisiunile de tip Vacanța mare și Las Fierbinți au reprezentat și reprezintă încă o formă de drog administrat zilnic și care generează dependență. Temele de tip „Elodia” abundă. Ce pot învăța cei tineri din aceste emisiuni?” se întreabă Năstase.

”Pamfletul a devenit o modalitate de a înjura, de a insulta sau de a calomnia fără să existe responsabilitate. Modalitatea de a fi popular în comunicare a ajuns să însemne să te adresezi complice telespectatorilor sau unor interlocutori imaginari, mîngîindu-i ami­cal pe creștet sau certîndu-i cu formula „bă”. Formulă care înlocuiește, tot mai des, variantele „dumneavoastră”, „domnule”, „stimate coleg”, „prietene”, „excelență”. La limită, poți intra, fără să vrei, într-o altă dimensiune, în categoria „dragilor”.

Cum se răcoresc românii aruncînd cu pietre pe Facebook

Se formează o nouă limbă, cum ar spune Orwell, compusă din expresii de genul „suntem în regim de breaking news” (nu e vorba de un nou regim politic), „informația momentului” fiind, de fiecare dată „incendiară”, „halucinantă”, „incredibilă”, „senzațională”, „controversată”, deși ea s-ar putea să „vă afecteze emoțional” (de aceea uitați-vă cu mai multă atenție), „prognosticul” fiind „rezervat”, mai ales în cazul accidentelor soldate cu răni „incompatibile cu viața”. Oricum, aflăm, în fiecare zi, „totul” și cu „exactitate” de la reporteri de teren.

Mă uit pe diverse forumuri, siteuri, bloguri, pe Facebook. Mai ales pe Facebook. Cel mai adesea mă îngrozește ce văd, ce citesc acolo. Injurii, obscenități, ascunse în spatele cîte unui nickname. Frustrări de tot felul ale unor oameni supărați pe viață. Pe viața lor. Adeseori, românii care s-au bucurat să plece din țară pentru a strînge bani pentru ei și pentru familie. În ultimii ani, criza economică, creșterea numărului de refugiați – care a dus la o „ofertă” mai avantajoasă de forță de muncă ieftină – i-au marginalizat și mai mult.

S-au angajat pe un anumit drum, acum le este greu să se întoarcă, copiii – unii – sunt la școli acolo, alții s-au obișnuit să stea la bunici. Multe familii s-au destrămat, între atîtea drumuri și tentații. Și atunci se răzbună. Pe cei de acasă, în general. Pe oamenii politici, cel mai adesea. Aruncînd cu pietre pe Facebook. Anonimi. Atunci cînd ajung în fața calculatorului. O nouă formă de beție a celui permanent nemulțumit. O formă specială de invidie care vrea să distrugă. O formă de răutate socială îndreptată împotriva tuturor.

Se înmulțesc hienele intelectuale care au făcut carieră ciugulind hoiturile comunismului

În țară, crește numărul hienelor intelectuale. Este vorba despre cei care și-au construit sinecuri ciugulind din hoiturile comunismului și ale post-comunismului, după încheierea Războiului Rece. Preocupați să le facă pe plac, în continuare, celor care s-au hrănit, în perioada postbelică, din ura viscerală față de comunism. Nu e vorba însă de sentimente, ci de simbrie. De o carieră construită pe înjurături și pe exegeza „răului”.

A ajuns la maturitate o generație de „intelectuali” specialiști în lecții de dirigenție, doctori în anticomunism. De aceea, comunismul și comuniștii trebuie reinventați zilnic pentru ca ei să aibă obiectul muncii. Incapabili să construiască, propagandiști ai internaționalismului capitalist. Un batalion de Che Guevara ai revoluției capitaliste mondiale. Pentru ei, România ar trebui să fie construcția pe care să o ofere, periodic, drept ofrandă, patronilor lor spirituali. Obținînd, din cînd în cînd, călătorii cu avionul, diplome de la ambasade străine, nominalizări la diverse premii internaționale, dar și încurajări pentru a continua să distrugă. Translația de la vechiul model la cel nou nu le-a creat nicio problemă. Simbriași ai unei propagande de desnaționalizare, atacînd în haită, hrănindu-se din ură. M-a fascinat, întotdeauna, popularitatea lui Tristan Tzara în Brazilia. Pînă cînd un prieten mi-a explicat că era vorba de a oferi o alternativă locală invaziei culturii nord-americane.

Prostocrația a îngropat România

Nicolae Titulescu spunea: „Nu e nevoie să fii trădător ca să pierzi un neam; e suficient să fii nepriceput.” Iată, din nou îl descoperim pe Titulescu contemporan cu noi… Mă gîndeam la cuvintele lui și aveam în față ultimele trei decenii de istorie românească, trei decenii în care am tot privit cu suspiciune unii la alții. Cine a trădat țara? Cauza? Linia partidului?

Cine a tras în noi? Cine a vîndut industria? Cine i-a învrăjbit pe români și pe unguri? De ce se întîmplă un lucru sau altul tocmai acum cînd vine în vizită FMI-ul sau președintele Ics? Cine vrea să vîndă pămîntul țării? Cine e omul rușilor? Al americanilor? Al filipinezilor? Cine te plătește să afirmi așa ceva?

Sunt întrebări care descriu, dintr-un anume punct de vedere, perioada acestor­ ultimi treizeci de ani. Cei mai mulți dintre noi suntem dispuși să credem că starea deplorabilă la care a ajuns națiunea se datorează unui imens complot internațional la care s-a raliat o coloană a cincea românească, mereu gata să ne trădeze interesele.

Foarte puțini dintre noi am accepta ca în mult prea multe domenii, de mult prea mult timp, oamenii habar n-au de fișa postului pe care îl ocupă. Sau nu îi interesează. Sau, și mai grav, n-au nicio legătură cu el. E vorba cel mai adesea de incompetență.

Ceea ce mă îngrijorează este faptul că rănile de dinainte de 1989 sau cele de la Revoluție nu se cicatrizează. Din contră, fisurile, crevasele din societate se adîncesc. Pare că un nor de ură și de dezbinare acoperă, tot mai larg, o țară din care tot mai mulți vor să plece. Nu în principal din motive economice.

Românii – mereu în război cu trecutul

Post-Revoluția a însemnat și înseamnă, în continuare, război cu trecutul. Înaintăm în anii mileniului trei privind exclusiv în urmă. Suntem incapabili să înțelegem că istoria este o sumă de capitole succesive. Înseamnă să le închizi pe unele și să începi altele, privind spre viitor. De aceea, amnistia înseamnă să faci pace cu trecutul, investind în viitor. Mă gîndesc la persistența ideilor de răzbunare, la ura care domină în aceste zile spațiul public și pe cel mediatic. Recrudescența acestor resentimente demonstrează că Revoluția a fost și ea doar o revoltă împotriva trecutului, drumul urmat ulterior, fiind, adesea, o cale mimetică, cu borduri stabilite de alții. Din păcate, într-o Europă rătăcită în lumea globalizării și a crizelor, egoistă și lipsită de mari lideri, o Românie dezbinată și debusolată rămîne o pradă facilă” conchide fostul premier.