Adrian Năstase: Poate că modelul răpirii unor lideri politici este mai simplu pentru schimbarea regimului politic în vederea obținerii unor avantaje economice și strategice decît sprijinirea financiară și prin servicii de informații a unor formule secesioniste

”Să fie foarte clar, nu-mi este simpatic Maduro, dar fac parte dintre cei care au citit cărțile lui Orwell, inclusiv „Ferma animalelor” și diferitele teorii despre „egalitate”. De aceea, sper să nu fim naivi și să considerăm că este vorba de „valori și principii” cînd, în realitate, este vorba doar de interese”,scrie fostul premier Adrian Năstase într-o analiză postată pe blogul propriu conform Inpolitics.

”Unii vor spune că intervenția în Venezuela este o aplicare a vechii doctrine Monroe, din 1823, care în esență cerea ca America să fie rezervată americanilor și nu coloniștilor europeni. Acum pare însă că e vorba de o doctrină adusă la zi, modernizată în SUA, pe care aș numi-o „doctrina Monroe Plus”, pentru că ea îi exclude pe europeni (desigur și pe asiatici din America de Sud – vezi ultimele presiuni în legătură cu canalul Panama), dar stabilește, în plus, dreptul Statelor Unite de a interveni în partea de sud a continentului.

În definitiv, „doctrina Monroe” fusese preluată și de către sovietici în cunoscuta „doctrină Brejnev”, care afirma dreptul Uniunii Sovietice de a interveni în zonele sale de influență din Europa de Est. Pare însă că, în ultimul timp, și rușii încearcă să modernizeze doctrina Brejnev, iar intervențiile lor în Georgia, Ucraina, Moldova reprezintă dovezi ale renașterii tendințelor imperiale. De ce nu, și China ar putea considera că poate aplica o doctrină asemănătoare în zona Asia/Pacific, inclusiv în ceea ce privește Taiwanul.

Poate că modelul răpirii unor lideri politici este mai simplu pentru schimbarea regimului politic în vederea obținerii unor avantaje economice și strategice decît sprijinirea financiară și prin servicii de informații a unor formule secesioniste sub formula autodeterminării, precum în cazul Kosovo, Osetia, Abhazia sau, mai recent, Yemen.

Mi se pare interesant faptul că, după încheierea Războiului Rece, o formulă privilegiată era aceea de a determina, cu presiune externă, condamnarea în propria lor țară a liderilor incomozi. Formula în cazul Maduro este mai „curajoasă” – ei sunt capturați și duși în Statele Unite, unde vor fi judecați și vor simți „mînia justiției americane”, pornind desigur de la prezumția de nevinovăție.

De altfel, poate vă amintiți colaborarea „minunată” a liderilor americani cu regimul de dictatură al lui Pinochet, în Chile, după lovitura militară împotriva lui Salvador Allende. Uneori, bătălia pentru „democrație” poate fi doar o mantră care ascunde interese foarte concrete.

Apelul meu este să nu mai fim naivi și să nu mai credem în himere de genul „vin americanii” sau „vin occidentalii”. Cel mai important este să hotărîm că „vin românii”, în sensul în care să acceptăm că România împărtășește interese generale cu membrii alianțelor din care face parte, dar are, în mod peren, dreptul la propriile sale interese. Să le definim mai clar, să le urmărim cu consecvență și să sprijinim apariția unei noi generații de lideri politici capabili să înțeleagă lucrurile astea”, mai scrie Năstase.