Adrian Năstase anunță: Am decis ca nici eu sau sotia mea să nu mai facem cumpărături de la cele 400 (!!!) de magazine Mega Image din Romania și nici operațiuni financiare prin instituții bancare olandeze
”Inteleg ca de 11 ani, Olanda se opune intrarii Romaniei in Spatiul Shengen, desi Romania a realizat un sistem fiabil de control la frontierele sale, prin colaborarea cu cea mai importanta firma europeana in domeniu (chiar daca nu olandeza). Smecheria invocata de guvern este ca un partid din coalitie, care are 13 sau 15 parlamentari nu ar vota ratificarea unei astfel de decizii. Povestea seamana cu liliecii sau gandaceii care blocheaza importante proiecte de infrastructura din Romania” scrie fostul premier Adrian Năstase pe blogul propriu conform Inpolitics.
”Poate ca cei 13 sau 15 sunt preocupati ca exista coruptie in Romania si de aceea sunt impotriva intrarii Romaniei in Schengen sau poate sunt doar intermediari ai altor interese (asa cum era celebrul ambasador Coen Storck – cel cu trei palarii). Dar daca au o astfel de motivatie morala, de ce accepta ca firmele olandeze sa fie primul investitor strain in Romania, cu peste 10 mld de euro? De ce accepta ca o banca olandeza – ING – sa faca profituri de sute de milioane de euro in Romania? Salariile acestor parlamentari nu sunt, astfel, platite prin complicitate la acte de coruptie?
Ca atare, am decis ca nici eu sau sotia mea sa nu mai facem cumparaturi de la cele 400 (!!!) de magazine Mega Image din Romania si nici operatiuni financiare prin institutii bancare olandeze pana cand decizia olandeza nu va reveni la un vot pozitiv. Ma voi interesa si voi evita achizitionarea si a altor produse olandeze. Eu sper ca reprezentantii acestor magazine sa mearga la deputatii respectivi si sa le explice ca romanii nu sunt cetateni de nivelul doi in Europa si ca nu au obligatia nici sa-si cedeze porturile si nici sa cumpere pui refrigerati veniti din Argentina” anunță Năstase.