spot_img
1.7 C
București
vineri, decembrie 20, 2024
AcasăActualitateAbsentul domn Cîțu

Absentul domn Cîțu

-

de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics

Premierul Florin Cîțu a ratat azi cu brio șansa de a arăta că are necesarele cojones pentru poziția supremă în partid, după ce s-a fofilat de la cea mai importantă manifestare-simbol a PNL, aniversarea înființării, celebrată anual după revoluție. Premierul nu a avut curajul să împartă o oră același spațiu cu contracandidatul său la șefia partidului, lăsîndu-i lui Ludovic Orban terenul liber. O gafă de imagine care l-ar putea costa scump pe Cîțu.

De 30 de ani, greii PNL se adună pe 24 mai la Vila Florica din Ștefănești, fostul conac al Brătienilor, în județul Argeș, aniversînd înființarea partidului, unul dintre cele mai vechi din Europa, după cum bine puncta Ludovic Orban.

Anul trecut, liberalii, cu premierul Orban în frunte, s-au adunat la Florica la doar cîteva zile după ieșirea din starea de urgență și într-un moment cînd pandemia își arăta colții tot mai tăios. ”Românii au un loc unde să se întîlnească cu istoria”, ne transmitea același Orban, la a 145-a aniversare.

Au făcut-o și azi, într-un an cînd cînd se va împlini, curînd, și bicentenarul nașterii marelui Ion C.Brătianu, tatăl lui Ion I.C.Brătianu, cel mai strălucit politician român din istorie.
Au participat, pe lîngă liderul PNL, parlamentari, miniștri, primari și șefi de instituții din județ.
Ba chiar, liderul PNL a ținut să scuze absența președintelui Klaus Iohannis: „M-a sunat în această dimineaţă domnul preşedinte Klaus Iohannis, care m-a rugat să vă transmit ”La mulţi ani” (…). Chiar dacă nu este prezent, pentru că trebuie să participe la Consiliul European, este alături de noi, evident, pentru că, să nu uităm, Klaus Iohannis este preşedintele României, dar a fost înainte preşedintele PNL”.

Iohannis a avut o scuză reală pentru absență, deși președintele trebuie să țină cont, oricum, și de neutralitatea funcției sale.

Premierul Florin Cîțu, în schimb, a avut o scuză de doi lei: grija pentru finalizarea PNRR. Și un unic punct pe agenda guvernamentală, o videoconferință cu prefecții, la orele 16.
Zilele trecute, cînd PNRR era tot nefinalizat, el nu a avut ezitări, însă, să dea o raită tocmai la Suceava, la inaugurarea unui banal centru de vaccinare tip drive through, la shopping city.
Atunci nu mai ardea planul de reziliență.

Orban, la rîndul lui, nu a suflat un cuvînt azi despre premier, ba chiar am asistat la un duel de la distanță între ei, cu unul vorbind de vaccinarea cu plată, iar altul dezmințind-o categoric.

Din păcate pentru premier, el e cel care iese mototolit de aici, ca imagine.
Cîțu nu a avut curajul să dea piept cu Orban la o importantă manifestare de partid. Punct.
Un bărbat politic autentic nu ar fi ezitat să intre pe cîmpul de ”bătălie” și să profite de ocazie pentru a da un mesaj puternic către propriul partid. Orban nu ar fi avut cum să îl împiedice, chiar dacă și-ar fi dorit.
În loc de asta, Cîțu l-a lăsat pe adversarul său să se desfășoare în voie și să dea nu unul, ci o droaie de semnale politice, economice, sociale, bine mediatizate.
„Suntem la guvernare şi suntem judecaţi pentru ceea ce facem la guvernare. Pentru asta nu trebuie să ne întoarcem niciodată cu spatele la oameni şi trebuie să fim cu faţa la oameni, la nevoile lor” a spus liderul PNL.

Deocamdată, pînă la românul de rînd, Cîțu a stat cu spatele chiar la liberali, prin absența de azi. O absență pe care ar putea-o deconta scump în planul imaginii, cu atît mai mult cu cît Orban pare decis să nu rateze nicio ocazie să umble prin țară, în perspectiva congresului. În ultimele săptămîni el a fost în Dîmbovița, Baia Mare, Cluj, Cîmpia Turzii, Zalău, Buzău, Brăila, Galați, Tecuci și o va ține tot așa.

Nu-i vorbă că și PNL, în ansamblu, livrează, astfel, o imagine destul de boțită. Cea a unui partid ai cărui lideri nu colaborează nu doar în planul bunei guvernării a țării, ci nici măcar întru propria sărăbătorire. Altfel spus, liberalii nici aparențele nu mai sunt în stare să le salveze, darmite țara.

Dincolo de asta, însă, cum spuneam, Cîțu a ratat azi o mare ocazie de a intra în pielea unui autentic competitor politic liberal, dovedindu-se doar un laș în fața adversarului său direct. 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img