A început construcția portului Ungariei de la Trieste, la Marea Adriatică

A început construcţia portului Ungariei de la Trieste, guvernul a fost ghidat de raţiunea economică atunci când, în anul 2018, a decis să investească în acest proiect – a declarat, joi, Levente Magyar, secretar de stat în cadrul Ministerului ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, într-un comunicat remis agenţiei ungare de presă MTI, cu ocazia vizitei pe şantierul de construcţie.

Construcţia portului unguresc începe cu realizarea unei secţiuni extinse de chei şi cu umplerea unei suprafeţe de 50 000 de metri cubi, pe un teren din nordul Italiei, aflat în proprietatea statului ungar. Conform planurilor, portul va funcţiona la capacitate maximă până în anul 2028 şi va deservi exporturile de mărfuri ale Ungariei – a precizat oficialul.

Acesta a detaliat că, într-o primă etapă, se va construi o secţiune de chei de 250 de metri şi o suprafaţă în mare de 50 000 de metri cubi, iar ulterior această infrastructură va fi extinsă cu încă 400 de metri, astfel încât Ungaria va dispune în total de 650 de metri de chei la Marea Adriatică. Pe lângă aceasta, sunt disponibile 30 de hectare pentru dezvoltare, unde va fi construit un mare centru logistic şi alte facilităţi necesare operaţiunilor maritime.

Magyar Levente a relatat, de asemenea, că a purtat negocieri importante cu reprezentanţii Guvernului italian, inclusiv cu Edoardo Rixi, subsecretar de stat responsabil pentru infrastructură şi transport, care a sprijinit constant procesul de înfiinţare a portului şi contribuie la facilitarea acestuia. Proiectul va permite ca, în câţiva ani, exportatorii şi companiile din Ungaria să fie mai competitive pe piaţa globală.

Secretarul de stat de la Budapesta a subliniat că Ungaria exportă anual bunuri fizice în valoare de aproximativ 60 000 de miliarde de forinţi (149,24 miliarde euro), iar o mare parte dintre aceste mărfuri părăsesc Europa pe cale maritimă.

Dacă o ţară nu are ieşire la mare şi nu dispune de propriile capacităţi portuare, aceasta va fi mereu dependentă de alţii. Dorim să schimbăm această situaţie, deoarece Ungaria, fiind al 34-lea exportator din lume, trebuie să deţină infrastructura necesară pentru a se integra eficient în lanţurile globale de aprovizionare, pentru a crea locuri de muncă, pentru a creşte eficienţa exporturilor şi pentru a sprijini activitatea companiilor ungare – a declarat Levente Magyar.

Politicianul a amintit că Ungaria a pierdut accesul la mare odată cu înfrângerea în Primul Război Mondial. La sfârşitul anului 1918, trupele iugoslave au ocupat portul Fiume (Rijeka), iar de atunci Ungaria nu a mai avut ieşire la mare. Aceasta este o situaţie care acum se va schimba – a afirmat oficialul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Peter Magyar: După războiul din Ucraina, întreagă UE va reveni la gazul rusesc mai ieftin

    Prim-ministrul ungar Peter Magyar a declarat, într-un interviu publicat...

    Scandal Palantir-Pentagon: Risipesc banii

    Compania Palantir Technologies se află într-o dispută cu Agenția...

    Locuitorii Transnistriei vor putea solicita cetățenia rusă printr-o procedură simplificată

    Ambasada Rusiei în Republica Moldova a anunțat că, începând...

    Cel mai mare producător și exportator de mobilă a scăzut salariile și cu 30%

    Contractarea pieţei de mobilă din ultimele şase luni şi...

    Bătaie de joc in Memorialul eroilor și martirilor români din fostul cimitir al militarilor români din Cernăuți

    Articol preluat din BucPress, Cernăuți: Cu prilejul Înălțării Domnului și...

    Scandalul Chilian vs Mărginean: Un avocat spune cine ar avea dreptate

    Scandalul monden al zilei. Nu Nicușor Dan, vs. Bolojan,...

    Articole relationate

    Categorii populare