Titus Corlățean critică unele din deciziile anunțate de Iohannis

PSD va urmări ca toate măsurile economice să corespundă integral stării de urgenţă şi să fie corespunzător puse în practică, a declarat luni preşedintele interimar al Senatului, social-democratul Titus Corlăţean.

El a adăugat că, din punctul de vedere al PSD, nu este totuşi corectă plafonarea preţurilor la utilităţi la nivelul preţului mediu din ultimele trei luni.

„În condiţiile în care PNL a luat deja măsura liberalizării preţurilor la gaze şi electricitate, ceea ce ar fi condus la explozia facturilor la utilităţi începând cu 1 iulie, plafonarea preţului la utilităţi propusă anterior de PSD şi avută în vedere şi de Preşedinţie, este mai mult decât necesară în condiţiile actuale. Totuşi nu este corect ca această plafonare să fie făcută la nivelul preţului mediu din ultimele trei luni. Preţurile la utilităţi trebuie lăsate să scadă şi mai mult decât media ultimelor trei luni, dacă preţurile gazelor şi energiei coboară în continuare pe pieţele externe, aşa cum de altfel s-a şi întâmplat deja”, a explicat Corlăţean.

Senatorul social-democrat a atras totodată atenţia că, în ceea ce priveşte măsurile preconizate pentru sistemul sanitar, este nevoie de criterii clare pentru angajare, pentru că „Guvernul nu poate lua pur şi simplu oameni de pe stradă şi să-i angajeze”.

„PSD va urmări ca toate măsurile economice menţionate astăzi să corespundă integral stării de urgenţă şi să fie adoptate de Guvernul Orban, dar mai ales să fie corespunzător puse în practică. Cerem ca măsurile de sprijin pentru firme să fie făcute transparent şi nu pe criterii clientelare, iar achiziţiile directe să fie publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor, atât lista firmelor, cât şi contractele pentru achiziţii directe. Totodată, vom fi foarte atenţi ca restrângerile drepturilor şi libertăţii fundamentale prevăzute de decretul prezidenţial să nu depăşească limitele situaţiei actuale în care ne aflăm. Accesul oamenilor la informaţii reale şi corecte nu este negociabil pentru PSD”, a concluzionat senatorul PSD. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare