Un spital din Zagreb închis după ce medici s-au infectat cu coronavirus

Autorităţile croate au ordonat duminică evacuarea pacienţilor dintr-un spital din Zagreb unde doi medici au fost depistaţi ca purtători de coronavirus, informează AFP. Guvernul Croaţiei a decis ridicarea nivelului de apărare împotriva epidemiei la 3, pe o scară de la 1 la 5, transmite Agerpres.

Ministrul sănătăţii, Vili Baros, a anunţat ambele măsuri de combatere a epidemiei de COVID-19. El a explicat că medicii s-au contaminat în afara spitalului, prin contact cu persoane venite din străinătate.

Directorul institutului pentru sănătate publică, Krunoslav Capak, a precizat că personalul medical şi pacienţii spitalului închis vor fi puşi sub supraveghere medicală. Baros a adăugat că spitalul va fi dezinfectat, apoi va deveni principalul centru de primire a pacienţilor cu coronavirus din regiunea capitalei croate; alte centre vor fi înfiinţate în mai multe regiuni.

Ministrul a arătat că situaţia de la spitalul Dubrava arată că virusul a pătruns în sistemul naţional de sănătate, ceea ce justifică ridicarea nivelului de apărare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare