Ce spune medicul care a vindecat 5 pacienți cu coronavirus la Timișoara

Virgil Musta, medic primar de boli infecțioase la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, este doctorul care face parte din echipa care a vindecat cinci pacienți care au avut coronavirus la Timișoara, scrie Aradon.

CE SPUNE MEDICUL CONFORM ARADON:

„În momentul când se internează, noi, echipa de la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara, instituim terapie cu medicamente retrovirale, care se pare că au fost eficiente, deoarece la 2-3 zile de la terapie pacienții au devenit „negativi”. Sunt mai multe scheme în studiu. Sunt două medicamente (substanțe) antiretrovirale care se folosesc”, a spus doctorul Virgil Musta, șef secție la Clinica II de Boli Infecțioase de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara.
Doctorul Musta spune că a contat mult și faptul că pacienții internați la Timișoara sunt tineri și fără patologii asociate, nu au fost oameni în vârstă cu coronavirus, până acum. „Vedem de acum încolo”…

Cea mai eficientă metodă în lupta cu coronavirusul? Doctorul Virgil Musta spune că este prevenția!
„Cea mai eficientă metodă este prevenția. Chiar dacă avem terapia aceasta, nu avem încă experiență în caz de coronavirus la persoanele cu risc, persoanele în vârstă, cu comorbidități. Ca acestea să nu ajungă să facă boala trebuie să respectăm cu strictețe toate recomandările primite. Să evităm aglomerațiile, să nu stăm la o distanță mai mică de doi metri de alte persoane, să ne spălăm foarte bine pe mâini, să ne autoizolăm dacă avem rude care au venit acum din Italia ori alte țări unde sunt anumite zone în carantină. Trebuie să fim corecți cu noi și cu ceilalți. Să anunțăm instituțiile abilitate dacă avem cunoștință de persoane care ar trebui să fie în autoizolare și nu respectă acest lucru, să avem simți civic. În cazul în care am luat contact cu persoane din Italia să încercăm să ne autoizolăm, să ne considerăm potențial infectați și noi și să anunțăm autoritățile. Să nu ascundem simptomele unei boli”, a mai spus doctorul Musta.
De asemenea, doctorul Musta recomandă tuturor să nu intre în panică și să nu se prezinte imediat la Urgențe, unde pot infecta și alți oameni. Să se autoizoleze, să sune la medicul de familie și la Direcția de Sănătate Publică și să anunțe imediat de unde vin și dacă au unele simptome de boală.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vicepremierul rus: Cea mai mare criză energetică din ultimii 40 de ani

    Actualul conflict din Orientul Mijlociu a dus la cea mai mare...

    Mișcarea cu care Iranul poate arunca in aer prețul petrolului pentru ani de zile

    Răspunsul potențial al Iranului la un atac (presupus din...

    Vance in Ungaria, sprijin pentru Viktor Orbán in alegeri

    Vicepreședintele american JD Vance intenționează să facă în curând...

    Consilierul lui Putin: Navele Marinei Ruse vor escorta navele comerciale rusești

    Navele Marinei Ruse vor începe să escorteze navele comerciale...

    Articole relationate

    Categorii populare