Preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului cer retragerea miniștrilor cu aviz negativ

Preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului i-au solicitat luni premierului desemnat, Florin Cîţu, să-i retragă pe miniştrii propuşi care au primit aviz negativ la audierile din comisiile de specialitate.

Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite luni în şedinţă comună, au examinat avizele elaborate de comisiile parlamentare permanente de specialitate în urma audierii candidaţilor propuşi la funcţiile de ministru de prim-ministrul desemnat, Florin Cîţu.

„Având în vedere faptul că 7 dintre candidaţii la funcţia de ministru au primit aviz negativ, Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au stabilit să vă solicite să nominalizaţi alte persoane pentru funcţia de ministru în locul candidaţilor de ministru care au primit avize negative la audierile în faţa comisiilor de specialitate ale Parlamentului. Cu atât mai mult, în contextul actual al evoluţiei răspândirii coronavirusului (COVID – 19) aveţi obligaţia faţă de români să desemnaţi un ministru al sănătăţii care să lucreze 24 de ore din 24 în interesul populaţiei şi nu în interesul firmelor private, aşa cum a demonstrat până acum”, se arată în solicitarea preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului.

Ei îşi exprimă speranţa că premierul desemnat va da curs solicitării. „Avem speranţa că veţi transmite cu celeritate noile propuneri, în spiritul principiului colaborării loiale dintre autorităţi, astfel încât Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului să poată stabili data şedinţei comune pentru învestire, în interiorul termenului de 15 zile prevăzut de art. 87 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, până la data de 13 martie 2020. Această hotărâre a avut la bază decizia Curţii Constituţionale a României nr. 356/2007 prin care a fost soluţionat un conflict juridic de natură constituţională dintre Preşedintele României şi Guvernul de la acea vreme”, se explică în documentul citat. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Liberalii au renunțat la excluderea lui Veștea

    Președintele PNL Arad, europarlamentarul Gheorghe Falcă, afirmă că PNL...

    Scandal intre Trump și Meloni: Ministrul italian de externe și-a anulat vizita in SUA

    Premierul italian Giorgia Meloni a declarat vineri că afirmația...

    Angajaților tuturor ministerelor franceze, inclusiv miniștri, trebuie să se supună unor teste anti drog

    Într-o circulară din 16 iunie, prim-ministrul francez Sébastien Lecornu...

    CTP l-a găsit pe omul Rusiei la Cotroceni

    În sfîrșit, a venit și acuzația care plutea de...

    Premierul danez: UE își pierde competivitatea in fața Chinei și Americii

    Uniunea Europeană (UE) se confruntă cu provocări serioase la...

    Articole relationate

    Categorii populare