Brutalul Emir din Dubai

Emirul din Dubai a ordonat răpirea a două dintre fiicele lui şi a „intimidat-o” pe una dintre soţiile sale, prinţesa Haya a Iordaniei, determinând-o astfel să fugă în Marea Britanie, a anunţat joi justiţia din această ţară, relatează AFP.

Aceste concluzii ale unui judecător londonez au fost făcute în cadrul unui proces între Mohammed bin Rashid Al-Maktoum, în vârstă de 70 de ani, care este şi şeful guvernului din Emiratele Arabe Unite, şi prinţesa Haya, în vârstă de 45 de ani.

Aceasta din urmă, devenită în 2004 cea de-a şasea soţie a suveranului din Dubai, a făcut senzaţie pe plan internaţional în vara anului trecut când a reuşit să fugă la Londra, luând cu ea pe cei doi copii ai cuplului, în prezent în vârstă de opt şi 12 ani.

Prinţesa Haya a demarat o procedură judiciară inedită împotriva soţului ei, de care, potrivit spuselor sale, ar fi divorţat în secret la începutul anului 2019. Ea a cerut judecătorului pentru chestiuni familiale de la Înalta Curte de Justiţie din Londra o măsură de protecţie împotriva unei căsătorii forţate ce l-ar putea viza pe unul dintre cei doi copii ai cuplului.

De asemenea, prinţesa Haya a cerut să beneficieze şi de o măsură de protecţie împotriva brutalităţii şi a solicitat custodia copiilor.

La rândul său, şeicul Mohammed bin Rashid Al-Maktoum a solicitat revenirea copiilor săi în Emiratele Arabe Unite.

În concluziile formulate asupra anumitor puncte procedurale, judecătorul londonez a considerat că emirul „a acţionat, începând de la sfârşitul anului 2018, într-o manieră ce a vizat intimidarea şi înfricoşarea prinţesei Haya”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Le Pen crește in sondaje cu 7 luni înaintea prezidențialelor

    În Franța, Marine Le Pen, lidera fracțiunii parlamentare a...

    PNL vrea să sesizeze CCR dacă Siegfried nu trece de Parlament și Nicușor nu convoacă anticipate

    Partidul Național Liberal ia în considerare sesizarea Curții Constituționale...

    De ce Germania sondează pista rusească

    Germania se teme că, la viitorul summit G20 din...

    Premierul ucrainean către locuitorii din Kiev: Plecați înainte de venirea iernii

    Premierul ucrainean Serghii Korețki a invitat duminică persoanele vulnerabile...

    Articole relationate

    Categorii populare