Cancelarul austriac acuză un atac cu migranți al Turciei: SE VA PUNE CAPĂT LIBEREI CIRCULAȚII ÎN UE

Cancelarul austriac Sebastian Kurz a calificat marţi drept un ”atac împotriva Uniunii Europene şi Greciei” decizia Turciei de a-şi deschide frontierele cu Europa pentru refugiaţii aflaţi pe teritoriul turc, transmite agenţia France Presse.

”Este un atac al Turciei contra Uniunii Europene şi Greciei. Fiinţe umane sunt utilizate pentru a face presiuni asupra Europei”, a declarat Kurz într-o conferinţă de presă consacrată situaţiei din Siria şi celei de la frontiera turco-greacă, unde sunt comasaţi mii de migranţi sirieni care încearcă să ajungă în Europa.

Şeful executivului de la Viena a subliniat că oficialităţile europene ar trebui să se opună ‘‘unei acţiuni organizate cu bună ştiinţă de preşedintele Erdogan” care foloseşte solicitanţii de azil ”ca pe arme”.

”Dacă noi cedăm în faţa presiunii turce, dacă preşedintele Erdogan iese ca un învingător care decide dacă zeci de mii de fiinţe umane pot să se îndrepte rapid către Grecia şi UE, atunci alte sute de mii vor urma şi astfel se va pune capăt liberei circulaţii în Europa”, a accentuat Sebastian Kurz.

El a calificat situaţia de la frontiera dintre Turcia şi Grecia drept un ”test al adevărului” pentru Europa şi a avertizat că nu trebuie să se repete criza migranţilor din 2015, solicitând consolidarea protecţiei frontierelor externe ale Uniunii Europene.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a somat luni Europa să-şi asume ”partea sa de povară” în privinţa primirii migranţilor şi refugiaţilor sirieni după ce le-a deschis porţile către Europa, în încercarea de a obţine un sprijin sporit din partea Occidentului în Siria.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cseke Attila i-a pus cruce lui Siegfried

    Cseke Attila, propus ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și...

    Comisar european: Vor fi prețuri foarte mari la petrol și gaze la iarnă in UE

    Uniunea Europeană nu se așteaptă să apară probleme în...

    Oferta de investiții a Mureșului sub brandul comun „Why Mureș” la EXPO REAL München

    Administrația publică locală și județeană, mediul de afaceri și...

    Capacitatea de foraj în ape adânci a Chinei atinge nivelul de 5.000 de metri

    Nava oceanică de foraj Mengxiang („Visul”, n.r.) a Chinei...

    Kelemen Hunor: Va fi un eșec pentru PNL dacă merge la Curtea Constituțională

    Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi, despre iniţiativa...

    Călin Georgescu in arest 30 de zile

    Curtea de Apel Bucureşti a admis, marţi, contestaţia procurorilor...

    Festivalul TRESKAVAȚ și a CIORBEI de PEȘTE la Svinița, pe Clisura Dunării

    Primaria comunei SVINIȚA din Mehedinți in parteneriat cu Uniunea...

    Articole relationate

    Categorii populare