spot_img
7.9 C
București
sâmbătă, noiembrie 16, 2024
AcasăEconomieCîțu, acuzat că a plătit în avans rachetele Patriot. Teodorovici: Sunt niște...

Cîțu, acuzat că a plătit în avans rachetele Patriot. Teodorovici: Sunt niște fiare

-

- Reclama -

Senatorul PSD Eugen Teodorovici, fost ministru de Finanțe, l-a criticat pe Florin Cîțu, numit în noul guvern pe același portofoliu, că a plătit anticipat două miliarde de lei pentru rachetele Patriot și astfel a majorat deficitul pe anul trecut. Dialogul a avut loc la audierea lui Florin Cîțu în comisiile reunite de buget-finanțe, transmite Radio Europa Liberă.

- Reclama -

Eugen Teodorovici l-a acuzat pe Cîțu că a majorat astfel în mod intenționat deficitul pe 2019 prin plățile făcute în ultimile două luni ale anului trecut. Pentru senatorul PSD, rachetele Patriot sunt niște „fiare”, iar ministrul de Finanțe nu a ținut cont de „interesul național”.

- Advertisement -

Premierul Ludovic Orban anunța pe 14 noiembrie că a deblocat două miliarde de lei pentru efectuarea plăților aferente contractului pe rachetele Patriot.

Dialogul lui Eugen Teodorovici cu Florin Cîțu a avut loc la finalul celor peste două ore de audieri în comisiile reunite de buget-finanțe din Parlament.

- Advertisement -

„Mai mult, rachetele. Aș fi avut o expresie, dar mă abțin, că iar o dați cu rușii, cu astea. Domnule, pentru mine contează țara asta. Niciuna din aceste țări din afara granițelor nu contează, că e Rusia, că e America, că e China, oricine, nu contează. Dumneavoastră îmi invocați un contract comercial în defavoarea interesului național. Puteați să discutați, că iau mocca de la ei, adică mă costă miliarde niște fiare, niște fiare! Adică nu puteam să plătesc în februarie avansul la rachete, adică se supăra cineva sau cei care trebuia să încaseze anumite facilități”, a fost mesajul transmis de Teodorovici.

Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, a declarat anul trecut că România se află în urmă cu programul de corvete și cu programul de rachete de coastă, iar prin plata făcută a fost redusă presiunea pusă pe bugetul din 2020.

Cîțu: „​Cu cât le plătești mai repede, cu atât ajung mai repede”

Să spui că a cumpăra rachete Patriot care ne apără, sunt aici în România pentru a ne apăra într-o zonă geopolitică complicată, să spui că sunt fiare… asta arată mult despre cea ce crede fostul ministru despre cum trebuie apărată România în fața celor care ne amenință voalat sau direct. Cu cât le plătești mai repede, cu atât vin mai repede în România”, a declarat Florin Cîțu pentru Europa Liberă, referindu-se la achiziția sistemului de rachete Patriot, în condițiile în care România are un program de înzestrare a Armatei, menit să adapteze România la situația geopolitică dificilă de la Marea Neagră.

Teodorovici: „Aș fi preferat ca acele fiare să fie construite în România”

Fostul ministru de Finanțe, Eugen Teodorovici, a fost întrebat de Europa Liberă de ce a folosit termenul de fiare la adresa rachetelor Patriot și dacă ele sunt în defavoarea interesului național, așa cum a sugerat în timpul audierilor.

„Este o expresie plastică. Mă refeream la faptul că un contract comercial, indiferent pe ce zonă s-ar afla, nu poate să primeze în fața interesului național. Am sugerat că o parte din plățile făcute anul trecut, mă refeream la tehnică militară, puteau să fie făcute în 2020, începând cu luna februarie. Acel contract încheiat cu România nu cred că are o clauză obligatorie de a se face plata avansului neapărat în 2019. Fapt pentru care deficitul în 2019 a fost în mod artificial crescut Eu aș fi preferat ca acele fiare să fie construite în România și aș fi preferat să dau nu patru miliarde, ci zece miliarde de euro pentru ceea ce se construiește în România și folosește în România sau țări aliate NATO. Prefer să construiesc și să vând, decât să import un produs fie și el din zona militară”, a spus pentru Europa Liberă Eugen Teodorovici.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img