Cum au furat românii căile ferate franceze

Procurorii DIICOT au efectuat 16 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Cluj, Arad, Olt, Vâlcea şi Giurgiu în baza a două ordine europene de anchetă emise de autorităţile franceze, cauza vizând destructurarea unui grup specializat în săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, tăinuire şi spălare a banilor.

Potrivit unui comunicat remis joi, în baza cooperării dintre procurorii DIICOT şi autorităţile franceze, s-au efectuat cercetări cu privire la o grupare infracţională care, în luna februarie 2019, ar fi comis 57 de furturi în dauna SNCF Franţa (compania feroviară franceză), cu un prejudiciu de aproximativ un milion de euro.

Faptele comise au fost, în principal, sustrageri de componente (radiatoare) de la locomotive pentru dezmembrare şi valorificarea metalelor neferoase din acestea (cupru, aluminiu, alamă), stabilindu-se că s-a reuşit furtul a peste 1.000 de radiatoare, cantitatea de metale fiind de aproximativ 38 de tone.

În urma acţiunii, au fost ridicate înscrisuri, sumele de 40.000 de lei, 1.860 de euro, 3 motoare de ambarcaţiuni şi mai multe bancnote contrafăcute.

La acţiunea din România, alături de procurorii DIICOT, la coordonare, a participat şi un judecător de instrucţie francez, iar la activităţile desfăşurate au asistat şi trei anchetatori ai Jandarmeriei Naţionale Franceze şi un specialist al AP FURTUM din cadrul Agenţiei Uniunii Europene de cooperare în materie de aplicare a legii, care a oferit sprijin prin intermediul biroului mobil.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Zelenski a lovit cu o bombă in Monaco

    Trei persoane au fost rănite, dintre care două grav,...

    Când ar putea avea loc alegerile anticipate din Serbia?

    Alegeri parlamentare anticipate vor avea loc în Serbia peste...

    Bulgaria a alungat avioanele militare americane: Fără vize in America sau plecați

    Ministrul bulgar al Apărării, Dimitar Stoyanov, a declarat astăzi...

    Microsoft a pierdut 570 miliarde de dolari

    Acțiunile Microsoft sunt pe cale să înregistreze cea mai...

    Prostia cu reducerea tichetelor de vacanță: Statul pierde bani

    Numărul apartamentelor de închiriat autorizate de pe Litoral s-a...

    Cioloș se visează Titulescu

    „𝐂𝐚𝐧𝐝𝐢𝐝𝐚𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐥𝐮𝐢 𝐃𝐚𝐜𝐢𝐚𝐧 𝐂𝐢𝐨𝐥𝐨𝐬̦ 𝐥𝐚 𝐬̦𝐞𝐟𝐢𝐚 𝐅𝐫𝐚𝐧𝐜𝐨𝐟𝐨𝐧𝐢𝐞𝐢 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐜𝐞𝐚...

    Ruptură in tabăra lui Macron înainte de prezidențiale

    Purtătoarea de cuvânt a Guvernului francez, Maud Bregeon, a...

    Articole relationate

    Categorii populare