Sorina Pintea: Am primit un diagnostic de boală gravă autoimună

Viața este imprevizibilă! Imediat după instalarea mea la Ministerul Sănătății, mai exact pe data de 5 martie 2018, din cauza lipsei imunoglobulinelor, am activat Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene. În ultima parte a mandatului am început să mă simt din ce în ce mai rău, dar am crezut că această stare se datorează oboselii. În data de 5 noiembrie 2019 am primit un diagnostic de boală gravă autoimună, urmând imediat tratamentul specific, printre care și cel cu imunoglobuline, a anunțat pe facebook fostul ministru al Sănățății, Sorina Pintea.

Eu am încredere în sistemul medical din România așa că am ales să mă tratez la noi în țară, într-un spital de stat.În momentul de față boala este în remisie, efectele tratamentului cu cortizon încă sunt vizibile, dar am considerat că este de datoria mea să aduc explicații pentru dispariția din spațiul public. Vreau să știți că de acum voi fi din nou prezentă pentru că boala nu m-a ținut departe de voi, doar că am comunicat mai puțin, a mai precizat Pintea.

În comentariile la postare, fostul ministru al Sănătăţii spune că este tratată de profesorul Ruxandra Ionescu de la Spitalul Sf. Maria, iar la Baia Mare este urmărită de ”două doamne remarcabile, dr. Gabriela Ieremia şi dr.Cristina Truica”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Datoria Franței ucide euro

    Euro a scăzut astăzi la cel mai scăzut nivel...

    Miliardarii dintr-un singur domeniu se îmbogățesc

    Miliardarii din domeniul tehnologiei au reprezentat aproximativ o treime...

    Luca Niculescu, propus premier

    Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe,...

    Comisia Europeană: Va fi o „iarnă dificilă” a prețurilor la energie

    Având în vedere nivelul ridicat al prețurilor la energie,...

    Cel mai mare furnizor de țiței din lume: Rezervele globale de petrol sunt „înfricoșător de mici”

    Rezervele globale de petrol, capabile să compenseze întreruperile de...

    Fost membru AUR: George Simion interceptat in dosarul Bogos-Bolo

    Liderul AUR, George Simion, ar fi fost înregistrat în...

    Articole relationate

    Categorii populare