O tânără musulmană a obținut în instanță dreptul de a purta vălul islamic într-un liceu din Germania

O fată de confesiune musulmană în vârstă de 16 ani va putea să poate în continuare la liceu vălul islamic integral, a decis luni Tribunalul Superior de Contencios Administrativ din Hamburg, transmite agenţia EFE.

Această instanţă a respins astfel recursul formulat de autorităţile oraşului-land Hamburg, după ce o instanţă inferioară hotărâse anterior de asemenea că eleva are dreptul să vină la cursuri purtând vălul islamic care îi acoperă inclusiv faţa.

Instanţa superioară a argumentat în decizia sa că nu există bază legală în virtutea căreia autorităţile care gestionează instituţiile de învăţământ din Hamburg să o poată obliga pe mama fetei minore ca aceasta din urmă să-şi arate chipul la liceu. ”Eleva poate revendica pentru sine libertatea religioasă”, mai notează instanţa.

Este nevoie de o bază legală pentru limitarea unui drept fundamental, se mai arată în aceeaşi decizie, insistând că o asemenea speţă nu este prevăzută în legislaţia în vigoare privind învăţământul.

Responsabilul pentru educaţie al landului Hamburg, Ties Rabe, a declarat anterior anunţării acestei hotărâri judecătoreşti că este dispus să revizuiască legea dacă autorităţile nu obţin câştig de cauză la recurs, astfel încât să fie interzis vălul integral în instituţiile de învăţământ din Hamburg. A

Hot this week

Topics

Mai mult

    Datoria Franței ucide euro

    Euro a scăzut astăzi la cel mai scăzut nivel...

    Miliardarii dintr-un singur domeniu se îmbogățesc

    Miliardarii din domeniul tehnologiei au reprezentat aproximativ o treime...

    Luca Niculescu, propus premier

    Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe,...

    Comisia Europeană: Va fi o „iarnă dificilă” a prețurilor la energie

    Având în vedere nivelul ridicat al prețurilor la energie,...

    Cel mai mare furnizor de țiței din lume: Rezervele globale de petrol sunt „înfricoșător de mici”

    Rezervele globale de petrol, capabile să compenseze întreruperile de...

    Fost membru AUR: George Simion interceptat in dosarul Bogos-Bolo

    Liderul AUR, George Simion, ar fi fost înregistrat în...

    Articole relationate

    Categorii populare