Armata expropriază pe repede înainte 1.400 de proprietăți imobiliare pentru mega proiectul extinderii bazei militare de la Kogălniceanu care va aparține NATO

Ministerul Apărării Naționale (MApN) este gata să exproprieze un număr de aproape 1.400 de proprietăți imobiliare din comunele Mihail Kogălniceanu și Lumina din județul Constanța, constând în terenuri în special extravilane, dar și intravilane, cele mai multe agricole, în suprafață totală de aproape 2.400 de hectare, pentru implementarea megaproiectului extinderii, upgradării și modernizării infrastructurii bazei militare aeriene Kogălniceanu, investiție estimată la peste 12 miliarde de lei care va transforma baza într-una dintre cele mai importante facilități NATO din regiune, transmite Profit.ro.

Cele mai multe dintre terenurile care urmează să fie expropriate pentru extinderea bazei Kogălniceanu aparțin unor persoane fizice, însă printre expropriați se numără și societăți comerciale, precum și autoritățile locale din Mihail Kogălniceanu și Lumina. De exemplu, armata va expropria terenuri arabile ale subsidiarei locale a producătorului spaniol de oțet Vinagrerias Riojanas, un business cu rulaj anual de peste 2,6 milioane lei.

„Sumele individuale estimate de expropriator aferente despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată aflate pe coridorul de expropriere situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes național „Infrastructura Bazei 57 Aeriană din cazarma 888 Mihail Kogălniceanu“ sunt în cuantum de 110.019.998,41 lei și sunt alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Apărării Naționale (…)”, se menționează în hotărârea de guvern de aprobare a declanșării exproprierilor, intrată marți în vigoare.

Valoarea investiției în infrastructura bazei Kogălniceanu, investiție aprobată în noiembrie anul trecut de fostul Guvern Dăncilă, este estimată la 12,17 miliarde lei cu tot cu TVA, din care lucrările de construcții-montaj au un cost prognozat de aproape 7,4 miliarde lei. Anterior, în septembrie 2019, Pentagonul amânase un proiect de investiții de 22 milioane dolari la baza militară aeriană Kogălniceanu pentru a redirecționa banii către construirea zidului de la granița SUA-Mexic dorit de președintele SUA Donald Trump.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Nicușor acuză PNL că ține România in criză politică

    Preşedintele Nicuşor Dan anunţă, vineri seara, după discuţia cu...

    Ucrainienii mai distrug un liceu românesc

    Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa a transmis,...

    Kim Jong-un anunță arme ofensive cu rază lungă de acțiune

    Ca parte a unei demonstrații de descurajare a războiului,...

    Producătorul suedez de mașini electrice Polestar pleacă din America

    Producătorul suedez de mașini electrice Polestar va părăsi piața...

    Detalii ascunse într-o pictură de Rembrandt

    Lucrările de restaurare a picturii timpurii a lui Rembrandt,...

    Articole relationate

    Categorii populare